Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Murad: Politicienii au mai multe taxe decât soluţii, iar atunci când găsesc o soluţie este tot o taxă

Publicat in Gandul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Politicienii au mai multe idei de taxe decât soluţii pentru rezolvarea problemelor economice, iar când vin cu o soluţie aceasta ascunde o nouă taxă, a declarat pentru MEDIAFAX Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi unul dintre cei mai mari hotelieri de pe piaţă.

"Avem o delegaţie oficială din străinătate şi ne uitam la jurnal. M-au întrebat dacă avem probleme cu taximetriştii. Le-am explicat că e vorba de «taxe», nu de «taxi». Jumătate din ştirile din jurnal erau despre taxe şi creşterea lor", a spus Murad, prezent la deschiderea Târgului de Turism al României, care se desfăşoară între 14 şi 17 noiembrie la complexul Romexpo din Bucureşti.

El a afirmat că oamenii politici nu au nicio soluţie în afara taxelor, iar atunci când găsesc o soluţie aceasta ascunde tot o taxă.

"Noi, patronii, trebuie să facem business, iar ei, politicienii trebuie să facă politică. Dar în loc să facă politică, scopul lor sunt tot banii. Mai bine să intre şi ei în rândul nostru, al patronilor, iar în politică să rămână doar dei care vor să facă politică", a spus Murad.

Omul de afaceri crede că sunt mulţi politicieni cu venituri mai mari decât ale lui. În plus, nu există niciun politician care trăieşte mai rău decât cel mai mic om de afaceri, apreciază Murad.

El susţine că politicienii trăiesc mai bine decât oamenii de afaceri şi au o răspundere mai mică.

"Cînd o persoană privată face o greşeală, e o mare problemă. Dosare, arestări.. Iar când se fac greşeli de accesare a fondurilor europene şi trebuie să restituim un miliard de euro, nimeni nu plăteşte. Eu cred că în România sunt probleme cu sumele de sub un milion de euro. Cu tot ce e peste, nu e nicio problemă", a adăugat el.

Potrivit preşedintelui FPTR, cei care ascultă discursurile oamenilor politici ar putea avea impresia că totul merge perfect.

"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 15 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 28 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 28 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 57 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°