Cu aproape un deceniu în urmă apărea ampla, monumentala carte a lui Ion Taloş, Cununia fraţilor şi Nunta Soarelui. Incestul zădărnicit în folclorul românesc şi universal. Studiu monografic şi corpus de texte (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, 960 p.). Sînt puţine operele de asemenea vast orizont comparatist şi de o strădanie atît de stăruitoare în scrutarea moştenirii folclorice în posesia căreia ne aflăm ca acest volum. Cu toate acestea, fie din pricina tirajului limitat al cărţii, fie din prudenţa ştiinţifică a celor care aparţin domeniului, dar nu se socotesc egalii în cunoaştere ai autorului, fie pentru că alte urgenţe au chemat condeiele în alte direcţii, întîmpinarea critică de care s-a bucurat volumul etnologului român stabilit în Germania a fost destul de palidă. Se poate întîmpla, fireşte, ca o anume timiditate în faţa acestei probe de virtuozitate să se fi datorat, măcar în ce îi priveşte pe istorici, eşecului sonor al lui Nicolae Densusianu, înregistrat odată cu apariţia cărţii lui, altminteri faimoase, Dacia preistorică (1911). Cu acel prilej s-a văzut că apelul la folclor în reconstituirea trecutului trebuie realizat cu infinită prudenţă, înarmat cu toate metodele şi instrumentele unei bune cunoaşteri, înaintînd în mişcări atent descompuse şi propunînd soluţii extrem de precaute întrebărilor deschise de propria anchetă. Din păcate, călăuzit de o filozofie a istoriei inspirată masiv de Giambattista Vico, Densusianu s-a pripit în identificarea unor figuri divine în illo tempore, socotind propriile ipoteze o bază sigură de înaintare şi elaborînd mai curînd o mitologie proprie decît o sinteză autentic ştiinţifică despre trecut. De atunci încoace, noile generaţii de istoriografi au devenit mult mai prudente, preferînd replierea în zona u-nui anume tehnicism sau ancorarea în practica pozitivistă a stabilirii de fapte văduvite de interpretări. Demer