Foto: Thinkstock Într-o lume ruinată de păcat în care eşti judecat pe nedrept, în care mantaua iubirii refuză să te mai îmbrace, în care destinul, ghinionul sau cum vreţi să-i spuneţi au fost prea necruţătoare cu unii, totul pare să funcţioneze pe dos. Din lipsa orelor de sport, din cauza unei boli moştenite genetic, oricare ar fi motivul, „îngerii graşi ori urâţi” sunt respinşi de societate. Asta deşi „ţelul este să-i ajuţi pe cei slabi să devină puternici, nu să-i laşi să devină şi mai slabi” (Neale D. Walsch).
Multă lume reuşeşte cu greu să zâmbească, deşi sufletul le plânge. Multă lume îşi duce cu greu lupta pentru supravieţuire pe pământ, deşi nu s-ar zice. Iar atunci când încearcă să se ridice şi să meargă mai departe (după ce că îşi pierd total încrederea de sine), cei din jur le îngreunează „sarcina” şi le încetinesc procesul de refacere. Ne facem că uităm faptul că, în loc să-i sprijinim pe cei înnegriţi de ghinioane, îi înfundăm şi mai mult în „groapa păcătoasă” din care încearcă disperat să scape. Ştiaţi că, vorba filologului Wilhelm Grimm, cei care aplaudă răul sunt încă mai vinovaţi decât cei care-l făptuiesc?
Deşi se mişcă uşor pentru a nu-şi trezi copilul cu probleme medicale şi nu numai, vioiciunea din ochi îi trădează realitatea. Păşeşte pe vârfuri în speranţa că podeaua care îi suportă marea greutate nu va scârţâi. Îşi întreţine singură fiul încă de când i-a dat naştere, fiindcă tatăl s-a grăbit să... fugă. Cu toate că încă e întuneric când pleacă şi când se întoarce de la serviciu, nu se plânge de sacrificiile făcute pentru unicul său copil. Este timidă, însă, oricât şi-ar dori să nu iasă în evidenţă, aspectul fizic nu îi permite asta. Glumele din copilărie pe seama greutăţii sale („Nu te supăra, aştepţi un copil sau aşa eşti tu, mai grasă?” sau „Unde îţi petreci vacanţa? La Slănin Moldova?”) nu-i dau pace nici 20 de ani mai târziu.
