•Ei au fost prinsi in somn, starea in care se straduiau sa-si aduca victimele pentru a le putea talhari
Cu trei saptamani in urma a fost retinut un grup de trei persoane care furau prin trenuri, ajutandu-se de cafea sau lichior in care dizolvau somnifere. Procurorii de la Parchetul judetean Iasi au analizat dosarul acestora si i-au gasit vinovati de talharie, inselaciune, uz de fals si, respectiv, fals material in inscrisuri oficiale. Cei trei sunt Maria Rosca (40 de ani, originara din judetul Satu Mare), Mihai Longa (41 de ani, din Maramures) si Mihai Popa (30 de ani, din judetul Neamt). Pe 19 martie, ei au urcat in trenul accelerat 1838 Timisoara - Iasi si, folosindu-se de o imagine construita de "oameni cumsecade", au reusit sa-l determine pe Petru Mihalca sa accepte un pahar cu cafea "imbunatatita" cu diazepam si levomepromazin. Omul a adormit si a ramas fara un ghiul de aur, pantofi si pantaloni. In plus, cercetarile au scos la iveala faptul ca autorii furtului calatorisera si cu niste bilete de tren falsificate. Culmea este ca ei au fost depistati de politie dupa ce s-au mutat intr-un alt vagon, unde au adormit bustean. Politistii i-au trezit dintr-un somn profund, generat, probabil, de aceiasi compusi folositi la aducerea in inconstienta a victimelor. Rafinatii talhari au urcat in tren de la statia Vintul de Jos. Popa vroia sa ajunga la Alba Iulia, sa ia niste comenzi de ferigi de la florarii de acolo iar ceilalti doi se pregateau sa fure prin procedeul descris anterior. Pentru ca cei doi barbati se cunosteau (lucrasera impreuna in padurea Lipova la taiat busteni), in afacere a fost bagat si Popa. La ora 22.30, ei si-au facut aparitia in unul din compartimente, unde l-au intalnit pe Petru Mihalca. Pana la Cluj Napoca, cei trei au scos din geanta tot felul de gustari, invitandu-l cu un aer de bunatate si pe Mihalca. Stramtorat de atatea insis