Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adina Alberts, chirurg estetician: „La noi, se doreşte mai mult înfrumuseţare decât întinerire“

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Multe vedete şi-au îmbunătăţit aspectul fizic în clinica medicului Adina Alberts. Chirurgul ne creionează profilul clienţilor interesaţi de retuşuri estetice şi ne povesteşte despre diferenţele dintre specialiştii care operează în ţară şi cei care îşi fac meseria de medici plasticieni în străinătate.

„Adevărul": Care sunt cele mai solicitate intervenţii estetice în România?

Până acum câţiva ani, la noi, medicina estetică era tânără, foarte tânără, spre adolescenţă, pentru că intervenţiile realizate în ţară vizau, în primul rând, proceduri adresate tinerilor. Dar lucrurile încep să se schimbe deşi operaţiile pe care le-am făcut ani la rând erau cele de mărire de sâni, corecţiile la nivelul nasului, măririle de buze, adică acele proceduri pe care şi le doresc tinerii pentru a-şi îmbunătăţi aspectul fizic.

Care este tendinţa în străinătate?

În străinătate lucrurile stau altfel. Acolo medicina estetică se adresează în primul rând persoanelor în vârstă, care merg la chirurgul estetician pentru ­a-şi redobândi tinereţea. Sunt frecvente solicitările pentru liftinguri şi pentru intervenţiile de la nivelul abdomenului, precum cele de abdominoplastie, pe când la noi se doreşte mai mult înfrumuseţare, decât întinerire. Şi operaţiile de mărire de sâni sunt bine reprezentate, dar, per total, în ţările occidentale şi în America, intervenţii ca implanturile mamare sunt mult mai puţine, adică se situează sub 50%, în timp ce la noi în ţară, alături de alte proceduri destinate tinerilor, reprezintă cam 80% din totalul intervenţiilor. Aceste diferenţe se explică şi prin faptul că nu avem nici prea mulţi chirurgi care să facă liftinguri. Deşi toţi chirurgii esteticieni ştiu la modul teoretic cum se face un lifting, nu au putut toţi să-şi dezvolte şi practic cunoştinţele teoretice. Cursurile, trainingurile, practica în clinici internaţionale contea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Săptămâna Patimilor. O fetiță de patru ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește. Bunicul este într-o stare gravă

Adevarul acum 56 minute
O fetiță de patru ani și bunica ei dintr-un sat din județul Călărași au murit după ce au mâncat pește. Bunicul a ajuns în stare gravă la spital.

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 45 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 31 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 33 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum o ora
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Femeia de 59 de ani a făcut infarct când a aflat de decesul nepoatei

Ziare.com acum 21 minute
Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei t

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 20 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°