Valul uneia dintre cele mai nesimţite şi obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spaţiul virtual populat de limba şi cultura română.
De ceva vreme, suntem bombardaţi pe Internet cu o furibundă campanie anticreştină. E ceva de inspiraţie occidentală. Îmbracă, în special, o formă anticatolică, dar, în realitate, când ajunge pe plaiurile noastre, nu discriminează doctrinar sau confesional, căci purtătorii ei sunt incapabili de astfel de nuanţe conceptuale şi istorice. La o privire mai atentă, nu este însă o campanie doar anticreştină. E o campanie antiştiinţă, antiistorie, antibun-simţ.
O chestiune de cultură generală, nu de religie
Mostră. Ţi se arată două simboluri: crucea şi svastica. Sub ele scrie:
„Unul dintre acestea este simbolul celei mai mari organizaţii criminale din istorie, care a comis genocide şi a oprimat prin abuz psihologic şi ameninţări pe cei ce gândeau altfel. Timp de mulţi ani, milioane de oameni, inclusiv evrei, homosexuali, bolnavi etc., au fost masacraţi. Celălalt este simbolul nazismului“.
După care urmează o salvă de comentarii de tipul: „Creştinismul, cu braţele sale înarmate, misionarismul şi inchiziţia, au ucis, în cei 2.000 de ani, mult mai mulţi oameni decât celălalt monstru, nazismul“.
Prima reacţie în faţa acestui asalt la adresa bunului simţ este să spui: cineva trebuie să le explice acestor indivizi că această chestie pe care o distribuie e o imbecilitate. Produsă fie de nişte imbecili, fie de nişte canalii de propagandişti care ştiu bine ce fac. Şi că cei care o dau mai departe nu fac decât să participe în calitate de „idioţi utili“ la o imensă bătaie de joc, în primul rând faţă de ei înşişi.
Indiferent dacă eşti religios sau nu, aici e vorba de cultură generală, noţiuni elementare de istorie şi de bun-simţ. Nu e vorba de rel