Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasko Svyatoslav - A venit la Satu Mare pentru o viaţă mai bună

Publicat in Adevarul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Vasko Svyatoslav este un tânăr ucrainean născut în oraşul Rovno Locuieşte în Satu Mare de la vârsta de 2 ani, iar acum e translator.

La numai 19 ani, este deja translator autorizat. Svyatoslav s-a născut în Rovno, Ucraina, în 1991, iar la vârsta de numai doi ani, alături de părinţi, s-a mutat în România, la Satu Mare, în speranţa unui trai mai bun. Îi plac oraşul şi ţara, însă merg foarte des în Ucraina în vizită la familie.

„Avem o familie numeroasă, peste 50 de membri, deoarece bunicii mei au mulţi fraţi şi ne-am răspândit în mai multe ţări. Mai am rude prin Cehia, în Rusia, la Moskova, la Kiev, în Ungaria şi Germania, dar şi în America“, spune Vasko.

A început să înveţe limba română de mic copil, iar acum o ştie foarte bine, ca un vorbitor matern, chiar mai bine decât ucraineana, deşi cu păriţii şi în familie o foloseşte mai mult pe cea din urmă.

De mic copil a fost pasionat de diferite activităţi sportive, dar şi culturale. Timp de şase ani a studiat pianul în gimnaziu, la Liceul de Arte „Aurel Popp“, după care s-a transferat la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“, unde a început să facă pasiune pentru limbile străine.

„Am început să învăţ engleză şi franceză din clasele primare, iar din clasa a VII-a şi germană. Îmi place foarte mult să studiez limbile străine, mai mult de atât am ajuns să transform acest hobby într-o meserie“, mai spune tânărul.

De curând, el a obţinut autorizaţii de translator în limba engleză şi ucraineană, iar anul acesta doreşte să-şi dea examen şi pentru limba rusă, respectiv în 2012 pentru limba germană. În paralel el studiază şi limba maghiară.

Vrea să devină avocat

Îmi plac foarte mult limbile străine pentru că pot fi utile în orice meserie, chiar şi în Drept. În cursul anilor, am fost solicitat să fac câteva traduceri pentru diferite firme şi oameni de afaceri ucraineni, iar în urmă cu apro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 25 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 4 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 6 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°