Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Made for Europe” a luat startul la Colegiul „C. Negruzzi”

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 5 aprilie 2013 ·

Colegiul „C. Negruzzi” găzduieşte, începând de astăzi, etapa naţională a concursului „Made for Europe”. Competiţia este organizată de Ministerul Educaţiei cu scopul de a valoriza şi promova experienţele pozitive acumulate de şcoli în derularea proiectelor finanţate prin programele comunitare din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

În cursul zilei de sâmbătă, dar şi duminică 105 concurenţi din ţară vor prezenţa produse realizate în cadrul unor astfel de proiecte. „Concursul constă în trei sesiuni de expuneri precum şi în vizionarea unei expoziţii de produse ale unor proiecte transnaţionale europene: Comenius, Leonardo da Vinci, etwinning şi GlogsterEdu. Cei 105 concurenţi din ţară se vor întrece la Colegiul «Costache Negruzzi» în a-şi demonstra contribuţia produselor la consolidarea calităţii şi dimensiunii europene în educaţie, integrarea în curriculum şi utilizarea în activităţile curriculare şi extracurriculare ale şcolii, transferabilitatea în noi contexte educaţionale sau facilitarea progresului şcolar sau profesional”, a precizat Gabriela Conea, inspector proiecte educaţionale europene. Organizatorii au pregătit pentru concurenţi şi un program cultural, constând în vizionarea spectacolului „Iaşii în carnaval”, în Sala Mare a Teatrului „V. Alecsandri”, şi în efectuarea unui itinerariu în parcul Copou, respectiv la Universitatea „Al.I. Cuza”, Biserica Trei Ierarhi şi la Palatul Culturii. Festivitatea de premiere va avea loc luni, de la ora 10, în amfiteatrul colegiului.

Colegiul „C. Negruzzi” găzduieşte, începând de astăzi, etapa naţională a concursului „Made for Europe”. Competiţia este organizată de Ministerul Educaţiei cu scopul de a valoriza şi promova experienţele pozitive acumulate de şcoli în derularea proiectelor finanţate prin programele comunitare din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

În cursul zilei de sâmbă

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum o ora
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Show-urile muldimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului din 17 mai

News.ro acum 24 minute
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţiil

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr s-a aruncat de pe de pe podul rutier Agigea, în apele canalului Dunăre-Marea Neagră, azi, 14 mai 2024. Potrivit IPJ Constanța, corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompieri și SMURD.

Eurobarometru: Tinerii din România, pe primul loc în UE la intenția de vot la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 37 minute
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la intenția de vot în rândul tinerilor pentru alegerile europarlamentare din acest an, și la implicarea în activitățile civice, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Mississippi interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen în şcoli de stat

News.ro acum 58 minute
Guvernatorul republican statului Mississippi Tate Reeves a promulgat o lege care le interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen, în şcolile publice de stat, relatează NBC News. Textul - denumit ”Legea secur

Muncitor care lucra la construirea centurii sud a Timişoarei, rănit grav de o autoutilitară

News.ro acum 44 minute
Un accident a avut loc, marţi, în zona şantierului centurii de sud a Timişoarei, unde un muncitor care traversa drumul, la intrarea în localitatea Moşniţa Nouă, a fost lovit de o autoutilitară, el fiind în stare gravă.

Muzeul Naţional de Istorie a României nu organizează Noaptea Muzeelor în 2024

Mediafax acum 50 minute
„Din motive obiective, nu vom organiza anul acesta evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor”, arată reprezentanţii muzeului pe reţeaua de socializare. Astfel, sâmbătă, 18 mai 2024, muzeul va avea program normal de vizitare, cuprins în intervalul ora

Restricţii de circulaţie pe DN1 Ploieşti - Braşov și pe A2 București-Constanța

Adevarul acum 59 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că marți, 14 mai, până în jurul orei 16, se execută lucrari de plombare a părții carosabile pe DN1 Ploiești-Brașov. Lucrări similare se efectuează pe autostrada A2 București-

Vremea

București
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

19°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°