De o buna bucata de vreme, televiziunile si presa care au promovat cu asiduitate Legea educatiei si reformele domnului Daniel Funeriu repeta pana la sminteala zicerea din titlu a presedintelui Traian Basescu prin care voia sa atraga atentia lui Gabriel Liiceanu ca sunt prea multi filosofi si prea putini tinichigii.
Nu e zi in care fostii diriguitori si reformatori ai invatamantului romanesc sa nu iasa furiosi pe ecrane sau in presa ca sa dea palme scolii romanesti. Si o fac cu o satisfactie nedisimulata, crezand ca cititorii si telespectatorii le vor aplauda gestul. Numai ca efectele acestor asertiuni sunt perverse.
Cine ii evalueaza pe evaluatori?
Despre efecte va fi vorba in continuare, sperand ca vom putea raspunde in cunostinta de cauza la intrebarea: care sunt efectele legii Funeriu la mai bine de doi ani de la angajarea raspunderii guvernului Boc? Nu cumva aceasta lege a fost un instrument de promovare a intereselor de grup si de partid? Nu cumva tocmai din aceasta pricina nu a fost amendata in Parlament si a fost nevoie de asumarea raspunderii guvernamentale?
Privind cu atentie doar doua aspecte ale reformei Funeriu, pe de o parte continutul si eficienta invatarii, iar pe de alta modernizarea bazei materiale si a logisticii, se poate afirma ca in doi ani nu s-a schimbat mai nimic.
Materiile sunt aceleasi, nici vorba de adaptare la conditiile celorlalte scoli din UE, continuturile sunt la fel de stufoase, ariile curriculare nu au fost actualizate decat sporadic si neesential, manualele n-au fost revazute de aproape doua decenii, fiind degradate, incomplete si slinoase ca bietii copii si parinti sunt nevoiti sa cumpere altele noi sau sa le reconditioneze pe cele vechi, softul educational e tot un deziderat, desi s-au facut investitii uriase in calculatoare, Internet... Asadar ce ascund actualele critici
