LAMENTO

Mi-e greu cu mine,

Cu ceilalţi amar,

Se scorojesc pe frunze

Culorile mai noi

Şi de sub straturi râncede de var

Ies rânjete de dinainte de război.

Mai răul lasă-n dinţi nisip,

Mai binele dospeşte acru rime,

Singur mi-e greu,

Şi mai greu mulţime,

Mi-e greu să tac,

Şi mai greu să ţip

Un adevăr făcut fărâme.

Dar, mai ales, mi-e frică şi mi-e greu

Să-l car 'napoi în cer

Pe Dumnezeu

TANGAJ

Uneori aproape urâtă,

Alteori minunat de frumoasă.

Ce-aş putea să-i cer

Oglinzii din uşa dulapului

Ştearsă de datină,

Când eu mie nu îmi pot fi cântar

Şi toate punctele de reper

Ale lumii se clatină

Rar, tot mai rar?

Nu oglinda,

Răsfrângând când iarba, când norii

în nehotărâtul tangaj

Hotărăşte,

Nici timpul tors pe fusul aurorii

Bătrâneşte,

Uituc,

Nici mirosul de frunze de nuc

Din dulapul copilăriei, uriaş;

Doar legănarea

între viaţă şi moarte

Acasă,

întoarcerea şi plecarea

Pe acelaşi loc,

Precum marea:

Mai aproape,

Mai departe,

Uneori urâtă, alteori frumoasă.

ALUNEC, ALUNEC

Sunt primul om care îmbătrâneşte

Sub soare.

Singură descopăr,

Şi fără să mă poată ajuta cineva,

Această enormă mirare

A trupului încă al meu

Dar rămas

Ca pe un ţărm părăsit în prăpăd,

în timp ce eu

Alunec, alunec pe mare

Până nu mă mai văd.

CORABIA CU POEŢI

Poeţii cred că e o corabie

Şi se îmbarcă.

Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi

înaintând pe valurile timpului

Şi făr