Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănuţ Prisecariu a bătut palma cu H&M. Suedezii deschid primul magazin din Botoşani

Publicat in Capital, joi 14 februarie 2013 ·

Retailerul suedez H&M, cel mai mare consumator de bumbac organic din lume, a închiriat o suprafaţă de 1.575 mp în cadrul centrului comercial Uvertura Mall, dezvoltat de omul de afaceri ieşean Dănuţ Prisecariu.

Primul magazin H&M din Botoşani se va desfăşura pe două etaje şi va fi inaugurat în primăvară. Reprezentanţii dezvoltatorului au anunţat recent că mallul va fi deschis publicului în a doua jumătate a lunii martie, după trei ani de amânări.

„Suntem încântaţi să anunţăm deschiderea magazinului H&M în Botoşani în această primăvară. Prezenţa H&M în centrul nostru comercial reprezintă o bază solidă pentru dezvoltarea viitoare a acestuia’’, a declarat Danuţ Prisecariu, proprietarul mallului.

Vânzările H&M în România s-au dublat în anul fiscal 2012 (în perioada 1 decembrie 2011- 30 noiembrie 2012), la 74 milioane euro. Retailerul a deschis, în această perioadă, 8 magazine în ţară, numărul total de unităţi ajungând la 19 la finalul anului fiscal. Anul acesta a mai deschis alte trei unităţi.

Uvertura Mall este parte a portofoliului companiei Moldova Mall, care a dezvoltat mallul cu acelaşi nume din Iaşi, vândut în 2006 fondului Equest, alte trei cartiere rezidenţiale în Iaşi şi unul în Botoşani. Mallul din Botoşani are o suprafaţă închiriabilă de 15.000 mp şi o rată de ocupare de 82%. Recent, serviciile de property management ale proiectului au fost preluate de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Potrivit consultanţilor, stocul de retail modern la mia de locuitori în Botoşani s-a situat la 119 mp în 2012, cea mai mică valoare comparativ cu stocurile judeţelor din regiune: de cinci ori sub media de 562 mp din judeţul Suceava, de aproape trei ori sub media de 339 mp din judeţul Iaşi şi de două ori sub media din Bacău şi Piatra Neamţ.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 56 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 30 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 41 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 52 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°