Nici nu se imprăştiară bine clăbucii decatran ai nopţii, că Ion Tărăş se şi infăţişă la drum. Il imboldise un dor ciudat să şadă inpoartă şi să privească uliţa in sus şi-n jos...
Nici nu se imprăştiară bine clăbucii decatran ai nopţii, că Ion Tărăş se şi infăţişă la drum. Il imboldise un dor ciudat să şadă inpoartă şi să privească uliţa in sus şi-n jos. Să cate in toate direcţiile şi să tragă dinţigară. Aşa, ca la inceput de an. Să se sature o leacă de şedereşi să fugă de găndurile ce-l cotropeau. Fuma agale, pe-ndelete, nefrămăntat, şi se pomeni mormăind: "Am cam imbătrănit şi nu-mi mai găsesc locul, devin de prisos". Scuipă a lehamite şi fixă trist bucata de doliu prinsă de gardul vecinului din faţă. Leonide Jumară se prăpădise pe vară, de inimă rea, cică. Nu suportase să i se ia din bătătură orătăniile şi să fie "icinerate", cum spunea el cu pelticeală la limbă. Satul fusese bătut in lung şi-n lat de nişte indivizi haini, in combinezoane albe, care stropeau cu vermorelul maşinile şi indesau in saci de plastic orătăniile contaminate. Mergea zvonul că aviara ajunsese şi la ei, iar ştirea era fluturată intruna pe micile ecrane. Cănd oborul se goli de păsări, Leonide simţi in capuâ pieptului o sfărşeală ascuţită şi săcăitoare, ca o gheară de găină. Geaba il beştelea Pelaghia, nevastă-sa, să lase in plata Domnului necazul ce le măturase gospodăria. Leonide se inchise in el şi din ziua aia blestemată se impuţină iute, căt ai clipi, şi gata. După o lună muri in somn, bolborosind ceva nedesluşit, de parcă vorbea cu păsările arse deunăzi in groapa comună de la marginea satului.
Ion Tărăş se scutură de melancolia taciturnă şi injură printre dinţii răriţi: "Mama ei de aviară, că de la aderare ne-am pricopsit cu boli de tot felul!". Mai in vale, inspre capătul uliţei, o zări pe Angliana luâ Căcărează, văduvă din tinereţe. In toamnă, la inundaţie, bia