Este uimitor cum istoria ne dă exemple impresionante de oameni care au stat drepţi şi au condus această ţară cu mână tare, nelăsându-şe bătuţi de vânt precum o trestie.

Regele Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soția sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care își poartă coroana și în somn”. Era foarte meticulos și încerca să își impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura.

Deși era foarte devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodată nu și-a uitat rădăcinile germane. În timpul domniei sale, țara a obținut independența deplină față de Imperiul Otoman, după un război efectiv intens, modern și foarte eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independență, dar și ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuția României a fost decisivă. În timpul luptelor desfășurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Romania a întâmpinat anumite dificultati in obținerea recunoașterii independenței, astfel, mai întâi, desemnatul român, Eraclie Arion, nu a fost primit la negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano invocat fiind motivul că nu este o țară independentă, unde i-a fost impus României un "schimb", astfel Dobrogea intra în componența statului român, dar era cedat sudul Basarabiei (mai exact județele: Cahul, Bolgrad și Ismail).

Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la București, din 1913, România obține partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.

Iată testamentul lăsat de Carol I, succesorilor săi

"Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână la 14/25 februar 1899, în Capitala mea, Bucureşti.

Scris de mine în