Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activităţi simple care ne menţin mintea ageră mai mult timp

Publicat in Adevarul, marți 7 mai 2013 ·

După 40 de ani, acuitatea minţii începe să meargă pe o pantă descendentă dacă nu adoptăm un stil de viaţă care să ne menţină sănătatea mintală, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California.

Oamenii de ştiinţă de la UCLA au testat, printr-o serie de exerciţii, capacitatea mintală a 72 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 80 de ani. Rezultatele testelor au scos la iveală că mintea cea mai ageră o au persoanele de 38-40 de ani. Iar, după această vârstă, creierul îşi pierde din eficienţă. Specialiştii pun acest regres al minţii pe seama faptului că, după 40 de ani, se înregistrează pierderi la nivelul tecii de mielină, învelişul gras care protejează fibrele nervoase din creier.

Cercetătorii americani atrag atenţia că, din acelaşi motiv, persoanele peste 40 de ani cedează mai uşor în faţa stresului decât cele mai tinere, iar incidenţa bolilor mintale este mai mare după această vârstă. De aceea, o echipă de specialişti din cadrul programului guvernamental Foresight, din Marea Britanie, a lansat „Raportul stării de bine şi al capitalului mintal“, care cuprinde câteva recomandări cu privire la activităţile care ne ajută să ne păstrăm sănătatea mintală.

Cei 400 de specialişti care au pus la punct acest raport sunt de părere că recomandările pentru sănătatea minţii sunt la fel de importante ca şi indicaţiile cu privire la o alimentaţie sănătoasă pentru organism. Potrivit raportului, fiecare dintre noi ar trebui să desfăşoare zilnic cinci activităţi simple care ne relaxează şi, în acelaşi timp, ne menţin creierul în formă.

1. Alungă singurătatea

Singurătatea ne afectează atât sănătatea fizică, cât şi mintală. Din punct de vedere fizic, s-a dovedit că singurătatea ne face să mâncăm mai mult şi, prin urmare, să luăm vertiginos în greutate.

Iar psihic, dacă ne izolăm de familie şi de prieteni ajungem uşor la depresie. Cercetăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 42 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 39 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum o ora
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum 17 minute
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

HotNews acum 27 minute
​Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°