Un text scris de un condei care a găsit calea către cutia de rezonanţă a sufletului autorului său
... prefer să-mi amintesc cum jucam "Vaporaşe" (A3, C7, H10) în timpul orelor de folclor din amfiteatrul Odobescu şi cum ne-a invitat profesorul Mihai Pop la Catedră spre a ne dojeni că nu suntem atenţi nici o clipă, să ne explice că autorul anonim este cel mai important dintre toţi creatorii de cultură, pentru ca în final să ne întrebe surâzător: "Pot să sper că mai e vreo speranţă cu dumnea-voastră doi?".
... prefer să-mi amintesc cum jucam şah în Cişmigiu, un sport la care nici unul dintre noi nu era grozav - eu eram dezinteresat, el - prea grăbit -, dar el făcea o şmecherie, mă punea să mă uit la ceva, pentru a-mi şterpeli o tură, un cal, ba chiar regina. S-a ales cu nebunul.
... prefer să-mi amintesc cum băteam Stadionul Tineretului, ştrandul studenţesc, cărând după noi o armată de prieteni, ca să încingem o altă revanşă de fotbal, fiindcă nu-i plăcuse scorul celei anterioare.
... prefer să-mi amintesc cum, abia scăpaţi de repetenţie şi luând o restanţă la slavă veche ori gramatică istorică, ne-am dus la Gambrinus, unde el, ca de obicei, a comandat doar o friptură şi doi mici, eu o friptură şi patru mici, pentru ca eu să n-am timp nici să termin doi dintre mititei, în vreme ce el îşi terminase friptura, mititeii, iar acum se înfrupta şi din ai mei. "Dorinache, mănânci prea mult..." Apoi s-a prăpădit de râs.
... prefer să-mi amintesc cum, ajunşi în faţă la CCA, l-a apucat din nou râsul şi mi-a spus: "Trebuie să punem şi noi, dracu', mâna pe carte, că ne facem de râs. Şi mai suntem şi copii de dascăli...".
... prefer să-mi amintesc cum venea cu un poem ori altul al Constanţei, mi-l citea şi apoi făcea o moacă de marţian. "Adică?", întrebam. "Bă, tu tot nu înţelegi? Dacă e o poetă mai mare ca mine