Comisia Europeana a adoptat doua acte legislative pentru a face ca utilizarea aditivilor in UE sa fie "mai sigura si mai transparenta", se arata intr-un comunicat al institutiei. Primul regulament se refera la aditivii din produsele alimentare si va intra in vigoare in iunie 2013, iar cel de-al doilea priveste aditivii din ingredientele alimentare si se va aplica dupa 20 de zile de la data publicarii in Jurnalul Oficial al UE.
"Adoptarea a doua regulamente privind aditivii va spori capacitatea de decizie a cetatenilor si, deopotriva, a industriei, deoarece vor face ca tuturor celor interesati sa le fie mai usor sa stie exact care sunt aditivii autorizati in produsele alimentare. In esenta, aceasta inseamna un cetatean mai bine informat si, in acelasi timp, o industrie alimentara a UE dotata corespunzator pentru a introduce noi produse inovatoare si sigure", a declarat John Dalli, comisarul pentru sanatate si consumatori.
Primul regulament se refera la aditivii din produsele alimentare si va intra in vigoare in iunie 2013 (aceasta perioada de gratie pentru aplicare a fost considerata necesara pentru a permite industriei alimentare a Uniunii sa se adapteze la noile norme). Aceasta lista, care va fi disponibila intr-o baza de date online, va permite consumatorilor, operatorilor din sectorul alimentar si autoritatilor de control sa identifice cu usurinta aditivii care sunt autorizati intr-un anumit produs alimentar.
Cel de-al doilea regulament priveste aditivii din ingredientele alimentare, cum ar fi alti aditivi, enzime, arome si substante nutritive si se va aplica dupa 20 de zile de la data publicarii in Jurnalul Oficial al UE.
Vezi aici lista aditivilor alimentari autorizati
Ce alimente vor contine aditivi?
Reprezentantii CE arata ca utilizarile autorizate ale aditivilor vor fi enumerate in functie de catego