Situaţia întreprinderilor de stat care produc pierderi reprezintă cea mai importantă problemă aflată pe agenda discuţiilor dintre misiunea FMI, condusă de Jeffrey Franks, care se va afla la Bucureşti în perioada 27 aprilie - 9 mai, şi autorităţile române, a declarat, marţi, pentru Agerpres, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanţe.
'Putem distinge trei mari coordonate ale discuţiilor care vor fi purtate de membrii misiunii FMI care va sosi miercuri la Bucureşti, şi anume continuarea procesului de consolidare fiscală, continuarea procesului de reforme structurale şi asigurarea stabilităţii financiare. În cadrul subiectelor legate de reforma structurală se află cele care se referă la situaţia întreprinderilor de stat, care reprezintă cea mai importantă problemă, după părerea mea. O altă temă care va fi abordată este cea a continuării reformelor structurale din domeniile administraţiei publice, guvernanţei locale şi, desigur, guvernanţei centrale. Al treilea mare obiectiv al discuţiilor îl va constitui stabilitatea financiară şi, nu în ultimul rând, întărirea politicii monetare în anii care urmează', a precizat Mihai Tănăsescu.
Aşa cum s-a anunţat şi după aprobarea în Boardul FMI a noului program stand-by de tip preventiv cu România, problema restructurării, privatizării sau chiar a desfiinţării unora dintre companiile de stat care produc pierderi, inclusiv a unor mine de cărbune, este un capitol de importanţă majoră pentru economia românească.
'Acest subiect va fi abordat în cadrul negocierilor privind reformele structurale. Vom discuta companie de companie, vom vedea care este structura pierderilor şi a arieratelor şi rezultatele acestei analize vor conduce la formularea unor recomandări care să fie avute în vedere de autorităţile de la Bucureşti, în lunile care urmează', a spus reprezentantul Ro