În ultimii ani, am tot primit fel de fel de filmulețe postate pe YouTube, de la diverși prieteni răspîndiți prin orașele Europei sau ale Orientului Mijlociu. Nu era nevoie de ele ca să aproximez și să intuiesc un fenomen grav care se petrece sub ochii noștri. Orașele Europei, din nordul scandinav și pînă la sudul mediteranean, sînt cuprinse de febra islamică. Fel de fel de incidente, mai mult sau mai puțin violente, manifestări și manifestații publice fac dovada acestui fenomen, încă ținut sub control de oficialitățile europene. Cît de cît și cum necum, cu multe cedări, pe cît de nocive, pe atît de neproductive.

Vocile critice care au atras atenția asupra unor consecințe grave derulate pe durata medie și lungă a viitorului european au fost repede și cu brutalitate puse la colț și anihilate. Discursul umanist-pacifist-tolerant a fost prezervat și în deciziile politice. Dar au fost și voci critice. Lucide. Să ne amintim doar de procesele intentate unor intelectuali de prestigiu și notorietate precum jurnalista italiană Oriana Fallaci sau filozoful francez Alain Filkenkraut. Și alții, desigur – politica politicii corecte a fost mereu respectată la nivel guvernamental. În Europa, care deja nu mai este o construcție bazată pe balansul dintre Atena și Ierusalim, ci un conglomerat multietnic și multicultural. Și toate aceste atitudini conciliante și concesive, chiar dacă partea cealaltă nu a respectat nimic. Nimic. Nici o odioasă decapitare nu a sensibilizat politica oficială europeană.

Consecințele se văd. A fost mai întîi scandalul Rushdie. Apoi caricatura unui grafician danez a isterizat – cu violențele de rigoare – lumea islamică, fără ca milioanele de caricaturi și sloganuri antieuropene sau antievreiești să scandalizeze pe nimeni. Un film al unui cineast olandez a condus la o crimă josnică. La fel și militantismul jurnalistului turc (d