Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O familie are nevoie de ajutor pentru a-şi aduce acasă fiul decedat în Franţa

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 25 mai 2011 ·

Claudiu Mic a fost un luptător, dar s-a stins din viaţă în urmă cu două dimineţi, la doar 30 de ani

Drama familiei lui Claudiu a început în urmă cu 11 ani, când băiatul a fost diagnosticat cu cancer osos. Familia sa a reuşit, alături de mai mulţi oameni care au sprijinit-o financiar, să învingă boala într-o clinică din Franţa. Acolo, lui Claudiu i-a fost montată o proteză de genunchi. La un an de la operaţie însă, cancerul a recidivat. A urmat o nouă operaţie, în urma căreia i-a fost modificat tot ansamblul de protezare, şi un nou tratament cu chimioterapie. Cancerul a recidivat însă din nou. Fiind bolnav de trei ori de cancer, tratamentul cu chimioterapie, pe care l-a urmat timp de circa trei ani, a fost extrem de agresiv, ceea ce a condus la instalarea leucemiei. Ieri dimineaţă, inima lui Claudiu a încetat să mai bată... „Pe 23 mai, la ora 1, prietenul nostru s-a stins din viaţă. Claudiu va rămâne pentru noi un mare luptător. E greu de descris în cuvinte ce simţim noi, familia, prietenii, în aceste momente. Viaţa a fost crudă cu Claudiu şi cu toţi cei care au sperat că şi de această dată va învinge. Însă nu a fost să fie aşa. Va rămâne în continuare în inimile noastre ca cel mai bun prieten pe care l-am cunoscut", au scris prietenii pe blogul lui Claudiu. Răvăşită de durere, familia nu mai are bani ca să-l aducă acasă pe Claudiu, pentru a-l înmormânta creştineşte. Cei care doresc să-i ajute o pot face la CEC BANK, Sucursala Constanţa, Cont 25110946261352111, Cod IBAN RO19CECEC001946261352111, TITULAR Mic Claudiu, CNP 1801130134227 sau BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE Agenţia Hârşova, cont Lei- 92054791400, Cod Iban RO 47 BRDE 140 SV 92054791400, cont Euro 92054951400, Cod Iban RO 39 BRDE 140 SV 92054951400. Cei care nu pot ajunge la bancă, au la dispoziţie şi două numere de telefon: 0741.266.535 sau 0727.306.679.

Claudiu Mic a fost un luptător, dar s-a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 10 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°