Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proşti, dar mândri

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 august 2011 ·

A cum vreo 11 ani, o ţară bogată şi dezvoltată s-a gândit să ajute o ţară mai săracă şi mai subdezvoltată cu o chestie foarte utilă: un studiu de fezabilitate pentru un pasaj care urma să rezolve o problemă majoră de trafic, atât pentru traficul de atunci, dar mai ales pentru traficul din viitor. Japonia, că despre ea vorbim, a făcut studiul, a ajuns la concluzia că ar trebui să coste între 11 şi 26 de milioane de euro. Japonezii au pus studiul în braţe autorităţilor din ţara săracă, România, că despre noi vorbim.

După 11 ani în care problemele de trafic prevăzute de japonezi în studiu au mâncat nervii şoferilor, România a inaugurat lucrarea. Nu a costat între 11 şi 26, ci 240 milioane de euro, doar de aproximativ zece ori mai mult decât cifra maximă avansată de japonezi (detalii despre modul aiuritor în care a evoluat preţul pasajului a publicat Bogdan Glăvan pe www.romaniacurata.ro - „Cum a crescut costul Pasajului Basarab ca în poveştile cu Ali Baba"). Nu a fost folosită nici una dintre soluţiile tehnice posibile indicate de japonezi, ci am făcut una mai altfel. Mai cum? Mai mare. Pasajul Basarab e mare, dom'le, asta e principala lui calitate.

Nu e clar cum se integrează în peisaj, dar cert e că e mare, deci ne mândrim cu el. De fapt, e clar că am rămas cu două turnuri mamut legate cu lanţuri care domină peisajul urban în zona de nord. Astea au fost o inovaţie a firmei de construcţii. Adică firma a fost şmecheră şi a zis ceva de genul: papuaşii ăştia de ne plătesc sunt dispuşi să dea bani ca să le facem nişte turnuri mari şi scumpe, hai să le facem! Şi le-au făcut, deşi nu erau prevăzute în proiectul iniţial cu care au câştigat licitaţia. Dar astea sunt nimicuri, detalii, tehnicalităţi plictisitoare pe lângă esenţa problemei: e mare, dom'le!! Mai mult chiar, se pare că deţinem ceva record european. A scris în presă la inaugurare, deci e sigur. Parcă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 22 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 58 minute
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 19 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 33 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 50 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°