Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai spectaculoase gadgeturi lansate la IFA

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 august 2012 ·

Marile companii şi-au prezentat, la Berlin, produsele pe care le-au pregătit pentru toamna aceasta

Cel mai mare târg internaţional de gadgeturi al toamnei, IFA Berlin, a început cu lansarea a zeci de produse. Companiile de tehnologie şi-au anunţat cele mai noi electronice încă din prima zi.

EVZ îţi prezintă produsele care au stârnit cel mai mare interes din partea celor prezenţi la eveniment.

Toshiba a anunţat Satellite U920t, un ultrabook ce se poate converti în tabletă. Are un ecran de 12,5 inci, o capacitate de stocare de 256GB, două intrări USB, una HDMI şi un cititor de carduri. Preţul va fi unul destul de piperat, aproximativ 900 de euro. Unul dintre cele mai impresionante televizoare din cadrul IFA este noul model Toshiba 4K, cu o rezoluţie impresionantă de 3840x2160, iar diagonala este de 84 de inci.

HP mizează în această toamnă pe două laptopuri, ambele cu sistem de operare Windows 8. Însă una dintre funcţionalităţile importante ale HP Spectre XT TouchSmart de 15 inci şi HP Envy TouchSmart 4 de 14 inci este aceea că amândouă sunt cu touchscreen.

Sony a atras atenţia cu noul vârf de gamă din seria smartphone-urilor Xperia. Modelul T are un display de 4,6 inci, iar procesorul, de tip dual-core, este de 1,5 GHz. Camera foto are un senzor de 13MP. Vaio DUo 11 şi Vaio Tap 20 vor fi două tablete hibrid, şi cu tastatură fizică, care vor funcţiona cu sistem de operare Windows 8.

Samsung a lansat noul Galaxy Note 2. Are un ecran de 5,5 inci, procesorul este quadcore de 1,6 GHz, memoria RAM este de 2GB, iar bateria are 3.100 mAH. De asemenea, a fost prezentat şi smartphone- ul ATIV S, care are aproape aceleaşi detalii tehnice ca Galaxy S3 şi va funcţiona cu Windows 8. Coreenii au prezentat şi o cameră foto cu Android. Partea din spate seamănă cu un smartphone. Mai mult, are 3G şi chiar o poţi folosi ca telefon mobil.

HTC a anunţa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Ciocniri violente în campusul Universităţii California între pro-palestinieni şi contramanifestanţi

Mediafax acum 32 minute
Un ziar studenţesc de la universitate a anunţat că susţinători ai Israelului au încercat să dărâme o tabără pro-palestiniană din campusul universitar. Poliţia a răspuns la cererea de sprijin a conducerii universităţii, au transmis autorităţile. Imag

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum o ora
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Transfăgărășanul ar putea fi redeschis circulaţiei cu mult înainte de data obişnuită. Drumarii au început deszăpezirea

Ziare.com acum o ora
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie", a anunţat miercuri DRDP Braşov, pe pagina de socializare. "Am început deszăpezirea Transfăgărăşanul

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°