Pe Aeropuerto Internacional Jose Marti ne izbeste o umezeala imputita. In loc de bun venit, un politist de frontiera latra scurt: “Look at me, look at me!”. Europa si regulile ei au murit pe Charles de Gaulle. In Havana, nici o noutate, se fumeaza industrial. Cum pun piciorul afara din avion, cubanezii isi aprind tigarile si pufaie tabac ieftin in aerul cleios.

Tocmim un taxi pentru 25 de euro desi cursa pana in oras face jumatate, cel putin asa scrie in ghiduri. Taximetristul, un metis mustacios, castiga fara lupta. Ne lasam jefuiti, sfarsiti de oboseala si cadem in timp, spre Havana. Intram intr-un cimitir viu: masini americane din anii 50, motociclete, atelaje bizare. Propaganda cat cuprinde, Che Guevara divinizat si slogane patriotice. Latita pe fatada unui bloc, figura lui Che. Sub el, un panou scris cu rosu: Ante la amenaza y la agresion, Cuba responde: mas revolucion! Dar Havana pare prabusita intr-un somn adanc si distrusa de atata revolutie.

Ajungem la cativa pasi de hotelul Habana Libre, pe strada Basarrate, prost luminata, paralela cu digul plimbarilor eterne, Malecon. Ne intampina jovial Jeusello, gazda noastra. Mai are doar o camera libera din cele doua disponibile. Ma muta la un vecin, tot casa particulara, adica autorizata sa primeasca turisti straini. Peste drum, un bloc afumat cu trei etaje. Camera e la parter, in interiorul unui apartament jegos, baricadat, pe langa usa de la intrare, cu grilaje de fier.

Strada din centrul Havanei

Foto: Hotnews

In casa trazneste a gunoi dospit. Doua ventilatoare, unul in tavan si altul deasupra patului, invart duhoarea raspandita de tomberonul de peste drum. Fereastrele nu au geamuri, doar obloane de lemn. Baie fara apa calda, asternuturi murdare si, deasupra patului, o carpeta cu un toreador ucigand un taur. Jose, locatarul, dispare la etaj. Pot sa-l strig daca vreau ce