Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEARTĂ ÎN USL. Antonescu, către Ilie Sârbu: "Nimeni din familiile noastre NU a avut afaceri cu Blejnar". Reacția socrului lui Ponta

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 martie 2013 · ·

O ceartă în toată regula s-a încins între preşedintele PNL, Crin Antonescu, și senatorul PSD Ilie Sârbu. Iritat că socrul lui Ponta se declarase nemulțumit de migrația democrat-liberalilor către PNL, Antonescu i-a răspuns acestuia cu aluzii obscure.

Ilie Sârbu a declarat la RFI România că în USL va avea loc o discuţie despre trecerea lui Mihai Stănişoară la PNL şi despre ce se va întâmpla în viitor.

"Să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni, domnul Duţă(Lucian Duță, fost șef al CNAS - n.r.), de exemplu sau eu ştiu, domnul Blejnar (Sorin Blejnar, fost președinte al ANAF - n.r.) sau alţi domni sau vor să treacă la PNL, PNL-ul îi va lua acum doar pentru că se află ei în Opoziţie? (...) I-am criticat foarte aspru şi am şi spus că nu vom face ceea ce au făcut ei şi am spus că vom merge cu dreptatea până la capăt, că dacă-i aducem pe toţi la noi, cu cine mai facem dreptate?", se arăta iritat Sârbu.

"Dacă aş dori să dezvolt foarte mult subiectul, să comentez declaraţiile domnului Sârbu, ar trebui să vorbim despre lucruri spectaculoase. Ar trebui să spun că nu dintr-o direcţie bună vin acuzaţii fantasmagorice sau ipoteze fantasmagorice legate de o eventuală apropriere a domnului Sorin Blejnar de noi", a replicat Crin Antonescu.

Acesta a dat asigurări că "nimeni din PNL, nimeni din familiile noastre nu face afaceri şi nu a făcut afaceri cu domnul Blejnar, deci nu există acest pericol". De asemenea, el a precizat că nici în legătură cu trecerea a 32 de primari PDL la PSD în judeţul Mehedinţi nu a existat "vreo mare discuţie" în USL.

Sârbu: "Blejnar a verificat-o pe mama lui Ponta"

Nedumeriți de aluziile lui Antonescu, ziariștii s-au dus la Ilie Sârbu și l-au întrebat dacă el pricepe la ce s-a referit șeful PNL și dacă a făcut afaceri cu Blejnar.

"Eu nu am auzit de asta, eu ştiu doar că în perioada în care eram în opoziţie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°