Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Esente tari. Diamantele neslefuite ale toamnei

Publicat in Jurnalul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Înainte de a se transforma în ingrediente, trufele sunt trofee de vânătoare. Începând din noiembrie şi până spre sfârşitul lui martie, în Franţa începe „vânătoarea” de trufe negre (francezii le numesc Périgord, după regiunea care le-a făcut faimoase). Nu oricine este invitat, căci puţini ştiu secretele acestei îndeletniciri aducătoare de mari satisfacţii… materiale.

Ei sunt adevăraţii „rabassiers” ? căutătorii de trufe. Aventura începe într-o pădure de stejari, căci trufele, ciuperci fiind, preferă să crească numai la umbra marilor copaci. Se caută un loc lipsit de vegetaţie, ce pare a fi fost pârjolit de vreun foc mocnit. Poate fi un semn că dedesubt, la numai 10-15 centimetri, se află preţioasele trufe. De aici intră în acţiune mirosul fin al porcului sau al câinelui, depinde de preferinţa fiecărui vânător. Este drept că un porc rar dă greş, căci are simţul olfactiv mult mai dezvoltat decât al unui câine. Din păcate, nu cunoaşte bunele maniere şi se înfruptă din preţioasa trufă fără a sta prea mult pe gânduri. Aşa se face că nu de puţine ori are loc o adevărată întrecere între porc şi stăpânul său. Cine ajunge primul înhaţă trofeul! Un câine însă este mult mai uşor de dresat şi nu are aşa afinităţi culinare.

Trufele negre pot cântări între 30 şi 60 de grame – unele sunt de mărimea unui bob de strugure, dar pot ajunge chiar şi la mai bine de 300 de grame. Vă las pe dumneavoastră să apreciaţi cât este de profitabilă această îndeletnicire, şoptindu-vă că un kilogram valorează doar… 1.000 de euro. În ianuarie, când trufele sunt mai aromate ca oricând (au un miros puternic de pământ, un miros ce invadează cu rapiditate încăperea) se organizează târguri de unde gurmanzii împătimiţi pot cumpăra trufe. Cel mai renumit târg are loc în fiecare an în cea de-a treia duminică din ianuarie la Vaucluse, unde se licitează, în scopuri caritabile, cele mai proa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

O ofensivă majoră în Rafah ar provoca haos și anarhie și nu ar elimina Hamas, transmite șeful diplomației SUA

G4Media acum 19 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP, citată de Agerpres. Planul luat în considerare în prezent de

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum o ora
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 58 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Ciolacu, despre sistemul Patriot pe care România ar trebui să-l dea Ucrainei : "Ministrul Apărării are rețineri mari"

Ziare.com acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

9°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°