Colecţiile de ilustrate şi fotografii ale Arhivelor din Alba conţin aproximativ 3.600 de piese, care surprind o varietate de teme: reproduceri de artă, imagini ale diferitelor localităţi româneşti şi europene, felicitări de Paşte şi Crăciun, poze de grup, instantanee din viaţa cotidiană.
Cele mai impresionante imagini sunt cele care înfăţişează figuri umane, fiind interesant de privit nu doar moda vremii (cele mai vechi fotografii datează din ultimii ani ai secolului al XIX-lea), dar şi feluritele atitudini în faţa aparatului de fotografiat. Am putea grupa fotografiile şi ilustratele pe două mari paliere, în antiteză, folosind un titlu celebru, „Război şi pace”.
„Primul palier este constituit din fotografii referitoare la primul război mondial. Acestea au fost donate instituţiei noastre de către domnul Salvan Andrei Liviu în anul 1976. Donatorul a fost în perioada războiului plutonier major în compania tehnică a Regimentului 63 Infanterie austro-ungar, cu sediul la Bistriţa, care a fost angrenat în luptele din Italia şi Polonia”, a spus Dana Zecheru, directorul Arhivelor Naţionale Alba. Fotografiile surprind prim planuri ale participanţilor la război, dar şi scene din spatele primei linii a frontului. Sunt surprinse situaţii reale: îmbarcarea în tren pentru deplasarea trupelor, împărţirea raţiei de pâine, odihna după o bătălie, imagini Foto Fotografii vechi în arhivele din Alba
care arată tragedia unor oameni care participau la un război pe care nu şi l-au dorit.
Al doilea palier îl constituie ilustratele ce înfăţişează fie perioada de dinaintea primei conflagraţii mondiale, fie perioada imediat următoare acesteia, cu oameni liniştiţi, zâmbitori, încrezători în viitor.
„Ilustratele au fost donate Arhivelor din Alba de domnul Mîndrescu Petru, ginerele pictorului Sava Albescu şi al soţiei sale Elvira Giurcă (ea