Peste 200 de tineri au fost racolaţi şi duşi în Germania, pentru a întreţine raporturi sexuale, pe bani , cu cetăţeni germani. Mai mult, aceştia erau folosiţi şi la înregistrarea unor filme porno, informează DIICOT.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, zece percheziții au avut loc azi dimineaţă pe raza județului Dolj, la mai multe persoane suspectate de trafic de persoane în Germania, informează rtv.net.
Procurorii craioveni, au intrat peste mai mulţi români, despre care există informaţii că se ocupau cu proxenetism şi trafic de minori.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2009, Boboc Florin, Şerban Marian Corneliu şi Begiu Vasilică, sportivi legitimaţi la un club din Craiova, practicanţi ai sporturilor de contact (box şi K1), au racolat şi transportat în Germania bărbaţi, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale, contra cost, cu cetăţeni germane, precum şi în vederea realizării şi difuzării unor materiale pornografice explicite.
Din verificările efectuate până la această dată, se estimează că numărul persoanelor racolate şi exploatate sexual este de peste 200, parte dintre acestea fiind minore.
În urma analizării tranzacţiilor financiare efectuate în perioada 2009 - 2011 de către învinuiţi, a rezultat faptul că beneficiul activităţii infracţionale a fost de aproximativ 150.000 de dolari.
La sediul DIICOT Craiova vor fi aduse la audieri 50 de persoane.