De ce trebuie ca lucrurile sa nu pice normal la locul lor, cuiul sa nu intre exact acolo unde trebuie? Pentru ca normalitatea e un lucru extrem de greu de atins, ea este insiruirea naturala, ca pe ata, a fiintelor si a energiei, inseamna lipsa intamplarilor neprevazute care sa te prinda pe picior gresit, ea este starea in care tu esti stapan, conducator, presedinte. Stai linistit in casa ta, lucrurile sunt nici bune, dar nici rele, nimic nu pare a fi deosebit si, deodata, intri in alta dimensiune temporala. Te ridici de pe scaunul in care mai puteai ramane fara probleme o viata intreaga si vrei sa iti iei un pahar de apa. Din acel moment parca toate lucrurile sunt impotriva ta. Usa nu vrea sa se deschida, tragi de ea mai tare si ti-o trantesti in cap. Cand, in sfarsit, reusesti s-o dovedesti, pasesti „dincolo" frecandu-ti cucuiul si te impiedici de prag. In timpul dezechilibrarii calci gresit si iti scrantesti cumplit glezna. In urma auzi de la televizor ca echipa ta preferata tocmai a primit un gol. Te ridici icnind si, schiopatand, revii pe scaun. Stai acolo in aceeasi pozitie ca inainte, incercand sa redevii cel dinainte, dar stii, simti ca nu mai e la fel. Speri intr-o reabilitare, dar echipa ta, ca si tine, pare ca a intrat in aceeasi gaura neagra. Urmeaza numai ratari, deposedari prostesti si bare, multe bare. Mingea pur si simplu nu vrea sa intre in poarta, fie ea goala ori cu portar! E ca un cosmar in care cazi in gol fara incetare. Daca ghinioanele s-ar opri aici ar fi ceva, dar dezastrul abia incepe. Iti trebuie doar o fractiune de secunda ca sa intri in ritmul de dinainte, insa acea sclipire e mereu inaintea sau in urma ta. Timpul personal pare stapanit de o defazare mica, dar ucigatoare. Lucrurile mici, dintre cele mai simple, nu vor sa mai curga firesc, asa cum o faceau inainte. Pana si mersul pe jos devine o treaba deosebit de complicata. A pune un pici