Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kuala Lumpur

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 19 martie 2013 ·

Nu văd în Singapore nimic legat de o zi dragă nouă, tuturor, respectiv cea de 8 martie. Şi pentru că am un respect deosebit pentru sensul şi semnificaţia ei, mă hotărăsc să-mi fac, în această zi, mie, un cadou. Un zbor la Kuala Lumpur. Am ezitat mult între Denpasar, Phuket şi Bangkok, în ultimele zile chiar am început să mă gândesc tot mai serios la Taipei (şi pentru că acolo am prieteni buni şi vechi), dar până la urmă am ales ceea ce aş fi dorit de mult, de prima dată când am călătorit în Asia, respectiv să văd turnurile Petronas, cea mai înaltă clădire din lume până în 2004, care au fost proiectate de un român, Vlad Simionescu.

Trebuie să recunosc şi faptul că emisiunea Eugeniei Vodă, Profesioniştii, a fost un factor motivaţional puternic pentru mine în acest sens, dar şi recent-revăzutul film Entrapement, cu Sean Connery şi Catherine Zeta-Jones, care s-a filmat în mare parte în aceste turnuri.

Aşa că îmi iau un bilet de avion cu câteva zile înainte (după ce văzusem că preţul între un bilet de autobuz şi cel de avion era cam la aceeaşi valoare) şi vineri, după curs, ajung la Changi cu două ore înainte de zbor, timp suficient să mi-l împrospătez în memorie şi să revăd locuri descoperite cu trei ani în urmă, dragi mie.

Plecarea a fost puternic pusă sub semnul întrebării – dar şi al incertitudinii – pentru că, menţionându-le colegilor din Singapore ce doresc să fac la sfârşit de săptămână, m-au speriat, spunându-mi că e o destinaţie periculoasă, unde turiştii sunt jefuiţi şi trebuie să fii foarte precaut... Caut şi pe Internet, între timp mai primesc şi de acasă sfaturi cum că ar trebui să ţin seama de alertele de călătorie care sunt puse pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe şi mă simt destul de inconfortabil. 8 Martie trebuie să fie o zi specială şi frumoasă – îmi spun – şi dacă multe românce nu pot ajunge în capătul acesta de lume,

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 41 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 29 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°