Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lincar a fost demis de la la CS U Craiova! Stângă este noul antrenor al echipei

Publicat in Pro Sport, marți 1 octombrie 2013 · ·

Conducerea CS Universitatea Craiova a încheiat, marţi, colaborarea cu antrenorul Erik Lincar, locul său fiind preluat de tehnicianul Ovidiu Stângă, care va fi ajutat de Corneliu Papură, antrenor secund şi Silviu Lung, antrenor de portari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele de onoare al clubului Corneliu Andrei Stroe, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Sala Polivalentă din Craiova, că decizia a fost luată în urma rezultatelor dezamăgitoare. "Ce vreau să vă spun nu este o surpriză, însă vrem să vă anunţăm în mod oficial că în urma unei analize atente în cadrul Consiliului de Administraţie a CS Universitatea Craiova am constatat că rezultatele de până acum nu se încadrează pe parametrii proiectului nostru. Nu puteam avea pretenţii de la bun început la nişte rezultate extraordinare, însă cele obţinute până acum, să nu spun un cuvânt greu, dar au fost dezamăgitoare. Vrem să mulţumim vechii conduceri tehnice, care considerăm că s-a străduit să obţină rezultate mai bune, dar până acum nu a reuşit şi conform unei zicale mai vechi, ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, s-a constatat că ziua nu a fost chiar aşa de bună şi s-a luat decizia de a înlocui staful tehnic. Noul antrenor principal al echipei va fi Ovidiu Stângă, care va fi ajutat de Cornel Papură, în calitate de antrenor secund, Silviu Lung - antrenor cu portarii şi Cornel Blejan - prepartor fizic", a declarat Stroe.

Noul antrenor al echipei, Ovidiu Stângă, are încredere în ceea ce priveşte revigorarea echipei într-un termen scurt: "Eu merg pe principiul de a avea priorităţi, iar acestea vor fi rezultatele pozitive, pe care trebuie să le avem cât mai repede posibil. Ne este greu, pentru că este o perioadă scurtă până la primul meci. Eu fiind în cadrul clubului până acum, am văzut toate partidele şi am încredere în echipă, din dialogul, consultarea pe care am avut-o cu Corne

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°