Capitala Kazahstanului, Astana, era în urmă cu un deceniu doar un sătuc uitat în stepă. Astăzi, clădirile înalte şi noi, care par de pe altă planetă, găzduiesc aproape un milion de locuitori.
Zborul de noapte de la Viena la Astana nu trădează nimic din caracterul ex-comunist al destinaţiei. Avionul este plin, dar număr doar câţiva pasageri cu ochii migdalaţi specifici Kazahstanului. În rest, discuţiile în engleză, franceză şi germană arată clar că este vorba de fapt despre un avion plin de oameni de afaceri europeni, nerăbdători ca în săptămâna care tocmai începe să profite de dorinţa de dezvoltare a statului kazah.
Primul contact cu Astana îmi taie respiraţia. În primul rând, la propriu, pentru că temperatura de afară, la ora 6.00 dimineaţa, se apropie de zero grade. Kazbeh, şoferul care ne aşteaptă zâmbitor la aeroport, îmi ia bagajele şi ne invită în maşina bine încălzită. În primele raze de lumină, aproape că nu-mi vine să cred ce văd, pe măsură ce intrăm în oraş. Zgârie-nori, clădiri uriaşe din sticlă în forme futuriste lângă moschei aurite, blocuri albe imaculate cu acoperişuri orientale - totul este nou, parcă abia scos din cutie, inclusiv copacii şi aranjamentele multicolore din parcuri.
De la un sat la o adevărată metropolă
Am două senzaţii: că sunt un personaj în filmul Star Trek, pe o altă planetă, şi că fac turul virtual al unui viitor proiect imobiliar. Zgârie-nori am mai văzut, însă niciun oraş cu astfel de clădiri nu mi-a mai transmis un sentiment de relaxare. De exemplu, în Frankfurt, toate blocurile uriaşe par că sunt gata să pice pe tine, iar aglomeraţia te sufocă. Aici, totul este aerisit, străzile late, iar spaţiile dintre clădiri - foarte mari.
Un prieten m-a rugat să-i aduc o pietricică de pe jos şi mi-a fost destul de greu să găsesc una în cele trei zile petrecute la Astana. Asta pentru că disciplina peisajului urb