Actul VII: Lege
Domnule Oprea, prin prezenta va informam ca moartea exista. Si nu in doar sapte acte, cum sustineti dumneavoastra, autorul oarecum confuz si pe alocuri inexact al acestor randuri. Noi o cunoastem ca atare si vrem de la bun inceput sa va explicam ca aceste cuvinte nu ne apartin doar noua; dar ne bucuram de locvacitatea lui Petre Tutea, a domnului Noica sau a profesorului Margineanu. A multor oameni de baza...
"Unde stam nu sunt nori, cum si-ar putea inchipui lumea, ci ne-au cazat deocamdata intr-o claie de fan, dar intr-una de atatia ani tot proaspat cosit. Ne jucam, tineri si batrani, adunandu-ne de pe picioarele obosite de atata mers acei gandaci ai istoriei la care le spuneam acasa Vaca Domnului".
Ne-au invatat pe aceasta lume a oaselor sa traim si sa iubim mai mult cuvintele pe care le-am fi putut spune. Dar eram prea mici. Va scriem insa acum pentru a va explica cum ca moartea nu e imbracata in negru (asa se cunoaste din povestile pe care toti subsemnatii le stim). Ci in hartii multe, plicuri, toate agatate intre ele cu capsatorul. Ele devin o pelerina.
Sa va explicam. De pilda, prin adresa 79/1410/ P/1995, Serviciul Roman de Informatii are cea mai frumoasa stampila. Apoi spune ca "fondurile de arhiva ale fostului Departament al Securitatii Statului ce privesc siguranta nationala nu pot deveni publice decat dupa trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea Legii 14/1992". Legea lor spune deci ca moartea noastra e secret de stat pana in 2032.
Apoi, un mare sef, conformandu-se legii lor, scrie: "Va trimitem alaturat dosarele..." (multe, cele despre oasele noastre) "pentru a se adopta solutii de neurmarire penala".
Apoi, acel procuror caruia i-au scris toti ai nostri a redactat raspunsul conform cu ordinul: "Va facem cunoscut ca, prin rezolutia nr.1140/P/1995 a acestui parchet militar, s-a di