Îmi vine să strig: ”Fraţilor, am învins!... Victor, Crin făceţi-vă că lucraţi!” Brusc, îmi aduc aminte că Roşia Montană este un leitmotiv al ultimilor ani în ceea ce priveşte câştigarea simpatiei Occidentului în lupta pentru ciolanul dâmboviţean.
Din păcate, entuziasmul sincer care mă cuprinsese la auzul faptului că liberalii şi social-democraţii ”au dat-o la pace”, a fost de scurtă durată. Imediat au început analiştii să spună că, în diversele ”coktailuri” poselectorale, toate partidele parlamentare, în ultimii ani au fost pasionate de proiectul Roşia Montană. Adică şi Băsescu şi Ponta şi Antonescu au fost seduşi de ideedin motivele lor. Premierul vrea să fie sigur că din USL sau măcar din PSD va fi preşedintele ţării din 2014. Cam aşa ceva vor şi liberalii, acestora suflându-le în ceafă şi investitorii, care vor şi ei să se simtă că ai lor au ajuns la guvernare. Băsescu pare că ne face din nou cu mâna, spunând că el ”nu are 70 % majoritate în Parlament”... Hopa... Două palme peste ochi, un jet de apă rece pe faţă şi să derulăm banda pe ”Înapoi”. Păi cum venerabile dom prezident o dăduşi mata aşa ca nea Nicu la ultimul CC ”eu plec, alegeţi-vă alt secretar general!”, cum adicătelea, după ce te-ai lăudat că invalidarea referendulmului din 2012 a fost succesul ţării în faţa manipulărilor lui Felix audiat de ”antenele DNA”, pentru ”Antenele lui”? Când te lăudai matale că absenţii au câştigat contra celor 7, 5 milioane? Teoretic aţi avut dreptate domnule preşedinte, 7, 5 milioane nu erau majoritatea listei, dar oare, aş întreba eu 70 % din Parlament sunt oare 70 % din electorat ? Ori cam 70 % din vreo 35-37 % din câţi s-au mai dus la vot ?, aşa cum am scris pe blog anul trecut ? Mă îndoiesc de faptul că Ponta sau Antonescu mai cred în mirajul majorităţii parlamentare. Cei doi, pentru că Felix e cam pe făraşul istoriei ştiu că mariajul e pe terminare şi că s