Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monopol pe soft-ul şoferiei

Publicat in Jurnalul, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Instructorii auto au decis să iasă în stradă astăzi pentru a protesta în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, care a pus la cale o foarte profitabilă afacere pe spatele lor.

Asociaţia Naţională a Instructorilor Auto din România a decis să protesteze împotriva abuzului prin care şcolile de şoferi au fost obligate să achiziţioneze un soft de aproape 2.000 euro de la o firmă craioveană. Ordinul MTI cu numărul 1019 a fost publicat la 12 octombrie 2009 în Monitorul Oficial. În anexele acestui ordin se precizează obligaţia şcolilor de a deţine un soft didactic. Termenul-limită pentru punerea în aplicare a fost 31 decembrie 2009. Criteriile de certificare au fost publicate pe site-ul Autorităţii Rutiere Române (ARR) la data de 3 noiembrie 2009, iar o societate din Craiova a anunţat trei zile mai târziu că este certificată să comercializeze licenţe de acest tip.

MILIONAR ÎN 7 SĂPTĂMĂNI

Firma doljeană, Bizarre Soft SRL, a devenit astfel deţinătoarea unui adevărat monopol. Până la sfârşitul anului 2009, termenul-limită pentru şcolile de şoferi de a se dota cu respectivul soft, Autoritatea nu a certificat nici o altă societate să comercializeze un produs asemănător. La un calcul sumar se poate deduce că respectiva firmă a făcut o afacere de peste 3 milioane de euro, în condiţiile în care nu a avut nici o concurenţă. Iancu Crăciunoiu, şeful ARR, spune că este doar o coincidentă "uşor bizară" că singura firmă autorizată soft este una din Craiova, de unde provin; acuză instructorii auto atât el, cât şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu (foto). Un pachet complet al softurilor impuse costă 7.600 lei. Societatea care a beneficiat de această afacere este înfiinţată în 2008 de Eugen-Cătălin Anghel, care de-a lungul timpului a produs softuri asemănătoare celui vândut acum cu patalama de la ARR, dar la preţuri mult mai mici. Eugen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 3 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 2 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 4 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum o ora
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 5 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 4 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 4 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°