Revoltele din Stockholm s-au răspândit în peste douăsprezece suburbii ale capitalei în cea de-a treia noapte consecutivă de proteste violente, care au redeschis dezbaterea despre cât de bine sunt integraţi imigranţii în Suedia, notează „Financial Times“.
Au fost incendiate autoturisme prin toate cartierele capitalei Suediei în cursul nopţii de marţi spre miercuri, iar, în câteva suburbii, serviciile de intervenţie şi poliţia au fost atacate cu pietre, informează postul public de televiziune din Suedia.
Poliţia din Stockholm, care a făcut câteva arestări, spune că situaţia a fost complicată de numărul suburbiilor în care s-au înregistrat revolte. Poliţiştii au adăugat că locul începerii acestor revolte, Husby, suburbie în care locuiesc foarte mulţi imigranţi, a fost mult mai calm în cursul nopţii de marţi.
Somajul face ravagii în rândul imigranţilor tineri
„Se aseamănă foarte mult cu ceea ce am văzut în Londra sau în Paris, dar încă nu s-a ajuns la o asemenea magnitudine. Este, totuşi, un semnal de alarmă, un semn al incapacităţii de integrare“, declară Per Adman, profesor la Universitatea din Upsala.
Suedia este ţara care atrage printre cei mai mulţi imigranţi din UE, comparativ cu numărul populaţiei proprii. Acest lucru a condus la dezbateri aprinse despre integrarea lor, în special deoarece şomajul în rândul tinerilor este foarte crescut în rândul imigranţilor.
Revoltele au izbucnit după ce, săptămâna trecută, poliţia a ucis un bărbat de 69 de ani care „flutura“ o macetă. Aproape 100 de oameni au fost implicaţi în luptele cu poliţiştii duminică şi luni noapte.
Marţi noapte s-au tras focuri de armă în Husby, în suburbiile învecinate, Tensta şi Kista, dar şi în Jakobsberg, Sollentuna, Norsborg, Varberg, Skarpnack, Skarholmen, Fittja şi Bredang, susţine televiziunea publică suedeză SVT