Majoritatea cărților comentate de Bianca Burța-Cernat în ineditul său volum de debut aparțin, într-adevăr, unor scriitoare uitate. Dacă alături de Hortensia Papadat-Bengescu, Cella Serghi sau Henriette Yvonne Stahl sînt nume cu oarecare rezonanță, deși insuficient abordate de critică, receptarea postbelică a celorlalte prozatoare micromonografiate (Ticu Archip, Sanda Movilă, Lucia Demetrius, Anișoara Odeanu, Ioana Postelnicu, Sorana Gurian) lipsește aproape cu desăvîrșire. Oricît de tentantă s-ar fi dovedit perspectiva, studiul tinerei cercetătoare ocolește elegant discursul revizionist hard, preferînd – cu discernămînt, prin recursul la minuțioase contextualizări socio-mentalitare dublate de lectura exigentă a scrierilor – recuperarea unor figuri artistice ignorate astăzi, dar relativ notabile în epocă. Două sînt, prin urmare, mizele Fotografiei de grup cu scriitoare uitate. Prima este de natură conceptuală, vizînd atît raportarea la abordările enclavizante propuse de „feminismul diferenței“, cît și chestionarea concepției călinesciene conform căreia „istoria literară este o istorie de valori“. A doua este axiologică, interpretările nuanțate ale Biancăi Burța-Cernat articulînd, totodată, ferme judecăți critice.

Marginalitate simptomaticăSemnificativ rămîne capitolul concluziv al cărții, intitulat Ieșirea din ghetou. Denunțînd dihotomia de gen aplicată literaturii (promovată de faimoasa „Școală a Resentimentului“, ar fi adăugat Harold Bloom), autoarea observă că mărcile femininului ori masculinului „determină, în doze diferite, Ce-ul pe care îl conține opera, mai puțin sau chiar deloc Cum-ul“, asumîndu-și perspectiva „desuetă“ (termenul îi aparține) asupra subiectivității creatoare, neutră sexual. Faptul că diferențele de gen, precum și cele identitare (rasiale, etnice, religioase) sînt înscrise în opera literară nu poate constitui un criteriu rele