Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Lupescu: "Ne aşteaptă o luptă puternică în Bosnia, gazonul se prezintă foarte prost!"

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a declarat că naţionala României va avea parte de un meci foarte greu în Bosnia, deoarece gazonul stadionului din Zenica este într-o stare proastă.

"În prima săptămână s-au vândut 60 de bilete pentru meciul din Bosnia. În total avem 600 de bilete, într-o primă fază, dar mi-e greu să cred că ne vor da mai multe bilete. Sperăm să le vindem pe toate, deşi Bosnia nu este o ţară prea uşor accesibilă. Poate că suporterii din vestul ţării vor putea ajunge mai uşor acolo. Stadionul din Zenica nu este propice disputării unui meci atât de important. M-am mirat cum au primit totuşi voie de la UEFA să joace acolo. Au 14.000 de locuri, cu tribune foarte apropiate de teren, iar gazonul, momentan, este într-o stare foarte proastă. Ne aşteaptă o luptă puternică", a spus Lupescu.

Oficialul FRF a adăugat că şansele României de a prinde locul al doilea din grupa D a preliminariilor pentru Campionatul European din 2012 sunt destul de mari: "Meciurile cu Bosnia şi Luxemburg sunt cele mai importante. Calculul pe care l-am făcut noi era să luăm patru puncte din meciurile cu Albania, cu Bosnia şi cu Belarus. Deja cu Albania şi Belarus am luat un punct şi mai trebuie să câştigăm cu ele. Dacă putem lua patru puncte cu Bosnia şi vor veni şi şase puncte din meciurile cu Luxemburg, avem o şansă să ajungem pe locul al doilea, lăsând la o parte meciul cu Franţa. Sunt sigur că şi între celelalte competitoare se vor mai pierde puncte. Grupa este foarte echilibrată".

Lupescu a afirmat că dacă atacantul Adrian Mutu îşi va vedea de treabă va putea reveni la echipa naţională. "Depinde de Mutu dacă va reveni la echipa naţională. Pentru că dacă îşi vede de treabă nimeni nu are nimic împotriva lui, nici măcar Răzvan Lucescu. Din ce am văzut în ultima perioadă, nu prea pare să fie aşa. Este însă o veste bună faptul că Cip

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°