Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SALARII LA ANTICORUPŢIE/Lefurile procurorilor DNA, între 5.660 şi 12.508 lei

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 17 ianuarie 2009 ·

Scandalul pensiilor de nababi şi al lefurilor de lux încasate de la stat a determinat procurorii anticorupţie să-şi facă publice salariile. N-au nici un pensionar angajat, Morar ia mai puţin ca adjuncţii lui şi toţi trei sunt întrecuţi la salariul lunar net de şeful Secţiei militare din DNA, Romeo Bălan.

Daniel Morar, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), are un salariu net de aproximativ 8.000 de lei, în timp ce lefurile subordonaţilor săi variază între 5.660 şi 12.508 lei, în aceste sume fiind incluse deja sporurile. Informaţiile au fost făcute publice ieri de Biroul de presă al DNA, după ce în cadrul unei emisiuni televizate s-a spus că salariile lunare ale procurorilor DNA ar atinge suma de 20.000 de lei.

Astfel, potrivit DNA, procurorii civili au salarii nete "cuprinse între 5.660 de lei şi 9.396 de lei, fiind identice cu cele ale procurorilor civili din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ)". Salariul net al procurorilor militari din DNA "variază între 8.946 de lei şi 12.508 lei, diferenţa rezultând din drepturile militare încasate. Menţionăm că aceste salarii nu depă­şesc salariile procurorilor militari din cadrul PICCJ", se arată în comunicatul DNA. Ma­gistraţii din cadrul DNA nu încasează sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariu.

MORAR, ÎNTRECUT DE ADJUNCŢI LA "SALAR"

Comunicatul DNA cuprinde şi o listă cu salariile nete ale procurorilor DNA primite în luna decembrie 2008: Daniel Marius Morar, procuro­r-şef al DNA - 8.045 de lei, Ion Dumitru, consilier - 8.299 de lei, Elena Cherciu, procuror-şef secţie - 8.980 de lei, Dănuţ Volintiru, procuror-şef birou teritorial - 6.716 de lei, Vasile Speriusi, procuror-şef serviciu teritorial - 7.734 de lei,

Carmen Argentina Gâlcă, procuror-şef adjunct al DNA - 9.396 de lei, Ioan Mircea Zărie, fo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nemo, câştigătorul Eurovision, a spart trofeul pe scenă, dar a primit altul în schimb: Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia "The Code". Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă., dar a primit altul în schimb, relatează Reuters. Câştigătorul Euro

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum o ora
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 35 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 14 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°