Ce fac fetele mele? Asa se intreaba, intr-o scrisoare, un fost fermier nostalgic dupa vitele sale pe care nu le-a mai putut intretine, fiind nevoit sa le instraineze. "Pentru mine, au fost ca si copiii mei", recunoaste fermierul. Dupa o afacere esuata, acesta a ramas si fara "copii" si fara case si fara bani. Este o scrisoare trimisa Sindicatului Crescatorilor de Taurine din Romania (SCTR) care va picheta timp de cinci zile sediul Ministerului Agriculturii.
Scrisoarea:
Hei, hei, Sindicatule… Mi-ai redeschis o rana ce timp de un an nu s-a cicatrizat inca. O durere in suflet, care, se adanceste mereu, cu fiecare vaca ce trece pe strada mea. Pentru mine, au fost ca si copiii mei. Am suferit cu ele la orice boala si m-am bucurat la orice fatare, la toate picaturile de lapte gustos pe care nu-l voi mai bea, cred, niciodata. Am ramas cu amintiri dureroase, cu grajdul gol, cu datorii la 2 banci pe 10 ani si 2 apartamente vandute pentru a face acest sacrificiu, pentru copiii mei, ca ei sa ajunga fermieri. Doar bunul Dumnezeu stie prin ce am trecut… inundatii - fara nutret, un pret de nimic la lapte, vitei, munca, munca zi si noapte, calduri insuportabile… intr-un cuvant durere. Durere pe care nu o voi uita usor… Ce fac fetele mele?...il intreb mereu pe cel caruia i le-am vandut. Durerea din sufletul meu va ramane… Plang…ma doare, parca le astept zilnic sa vina de la pascut. Astept pe banca, la aceeasi ora sa merg la muls seara. Ma trezesc la ora 5 dimineata, nu mi-am modificat programul de somn. Nu eram obosita niciodata pentru ele. Le iubesc si le vreau inapoi. Mi-e dor de ele, de mirosul lor, de laptele lor cel dulce gustos. Nu sunt bani… datoriile ma macina. Voi mai avea oare, la batranete, in curtea mea vreo Andruta, Florina, Juju, Bubulina, Alexandra, Bruna, Adriana, Pirosca, Ana, Nicoleta sau Andrada, Fulguta… asa le strigam pe fiecare pe nume. Va