Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Machiaj în nuanţele ciocolatei, tendinţa iernii 2012-2013

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Fie că adorăm ciocolata sau nu, fie că avem nostalgia bronzului dulce al verii sau nu, pentru a fi în tendinţe iarna aceasta, este musai să adoptăm machiajul în nuanţe ciocolatii. Atenţie! Ca să păstrăm un aer şic, avem nevoie doar de accente delicate, calde, maronii. Intensificăm privirea prin tuşe maro, căci în acest sezon eye-linerul brun ia locul celui negru. Sau punem în valoare buzele printr-un ruj cu textură bogată, cremoasă, asemenea ciocolatei adevărate. Sau accentuăm pomeţii cu ajutorul pudrei sub forma perlelor de cacao, pentru a conferi tenului catifelare şi luminozitate. Secretul este să nu punem pe faţă toate culorile ciocolatei în acelaşi timp.

Iată câteva trucuri de machiaj care te vor ajuta să fii în vogă iarna aceasta adoptând un look misterios, dar în acelaşi timp cald şi feminin.

■ Fondul de ten şi pudra – Acoperă imperfecţiunile cu ajutorul unui fond de ten matifiant adecvat tipului tău de ten, apoi aplică tuşe subtile de pudră sub formă de perle pentru a da pomeţilor o strălucire caldă de ciocolată.

■ Fard de pleoape – Pentru un machiaj sofisticat al ochilor este ideală o trusă ce conţine mai multe nuanţe maronii, toate înrudite cu ciocolata. Acestea subliniază privirea, conferindu-i o intensitate magică. Aplică nuanţele deschise la colţul intern al ochiului, iar cele închise pe pleoapa mobilă spre exterior. Alege farduri cu textură ultrafină, care se aplică uşor şi rezistă cel puţin 8 ore pe pleoape.

■ Creion pentru conturul ochilor – Culoarea maronie combinată cu o textură cremoasă datorată conţinutului de unt de shea şi ceară de albine transformă creionul într-un element important al machiajului de ciocolată. Astfel, creionul accentuează şi defineşte cu delicateţe conturul ochilor.

■ Rujul – Alege un produs hidratant în nuanţe variind de la cafeniu către ciocolată 100%. Asemenea unui desert

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 55 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 40 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°