Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele BRD: Continuăm să controlăm strict cheltuielile generale

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 noiembrie 2010 ·

Activele BRD au scăzut cu 1,6 mld. lei în trimestrul al treilea faţă de nivelul de la jumătatea anului, ajungând la 47 mld. lei (11 mld. euro), în condiţiile în care portofoliul de credite s-a diminuat cu 1,1% în acelaşi interval.

Rambursările din perioada iulie - septembrie au întrecut vânzările de credite noi atât pe segmentul finanţărilor corpo­rate, cât şi pe cel al împrumuturilor pentru persoane fizice.

Totuşi, performanţa din prima jumă­ta­te a anului a permis menţinerea unei creş­teri de 5% a portofoliului de credite de re­tail faţă de septembrie 2009, în timp ce la cor­porate plusul este de peste 9%. Cre­ditul pentru companii reprezintă 52% din soldul total al finanţărilor acordate de BRD, care se ridică la 34,05 mld. lei, fiind mai mare cu 3% faţă de septembrie 2009.

Portofoliul de retail este susţinut de creditele vândute prin programul Prima casă, care au ajuns la peste 330 mil. euro, BRD având peste 8.000 de credite acor­da­te şi în diverse stadii de validare. Repre­zen­tanţii băncii susţin că banca nu a înre­gistrat niciun default la acest tip de credite.

"Rezultatele obţinute la sfârşitul pri­melor nouă luni ale acestui an dovedesc con­stanţa cu care banca realizează re­zul­tate bu­ne la nivel comercial. Reuşim în con­tinuare să controlăm strict nivelul chel­tuielilor ge­nerale, aspect care generează un bun raport cost/venit", a declarat Guy Poupet, preşedintele BRD-SocGen.

Cheltuielile generale au însumat peste un miliard de lei la nouă luni, fiind mai mici cu 3% faţă de perioada corespunză­toare din 2009, însă trimestrul al treilea a con­semnat o creştere de 50% faţă de nive­lul înregistrat la jumătatea anului.

Ponderea cheltuielilor generale în venitul net bancar s-a situat la 38,7% faţă de 39% la sfârşitul semestrului I, fiind însă semnificativ mai jos decât nivelul de peste 42% din urmă cu un

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 39 minute
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 27 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Superliga: Punct final în play-out. FC Voluntari şi FCU Craiova au retrogradat, Dinamo şi FC Botoşani intră la baraj

News.ro acum 7 ore
Echipa FCU Craiova a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 1-3, cu FC Hermannstadt, şi a retrogradat în liga secundă. Fanii craioveni au aruncat cu scaune pe teren, întrerupând meciul pentru mai multe minute. Oţelul Galaţi - FC Botoşani 2-0 Cum t

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°