Negocierile pentru nominalizarea Taniei Bogdan (PNL) sau a lui Eugen Durbacă (PC) par a fi în impas. Din această cauză, şedinţa de constituire a CJ a fost amânată, iar când s-a ţinut, alegerea vicepreşedinţilor a fost scoasă de pe ordinea de zi.
Alegerea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţului Galaţi a fost amânată pentru a doua oară din cauză că negocierile pentru nominalizarea „vicelui" din partea Alianţei de Centru Dreapta (PNL-PC) se derulează cu dificultate.
Lupta de culise se dă între Eugen Durbacă (PC) şi Tania Bogdan (PNL), ambii foşti vicepreşedinţi ai CJ în legislatura precedentă.
La şedinţa de constituire a CJ Galaţi, convocată prima dată vineri 22 iunie a.c., au participat doar 11 din cei 35 de politicieni pe care gălăţenii i-au ales ca să-i reprezinte în forul decizional judeţean. Cei ai USL au lipsit.
Absenteismul în masă la prima şedinţă prezidată de Nicolae Bacalbaşa a fost motivat, nu numai de nefinalizarea negocierilor pentru vicepreşedintele din partea ACD, dar şi de un incident legat aceasta.
Joi seara, Constantin Ene, preşedintele filialei gălăţene a Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a aflat, cu neplăcută surprindere, că doi din cei patru consilieri judeţeni ai formaţiunii politice pe care o reprezintă, respectiv Alexandru Teodorescu și Liviu Crețu, au iniţiat pe cont propriu negocieri pentru susţinerea lui Eugen Durbacă. Drept urmare i-a exclus din partid.
Duminică 24 iunie, şedinţa de constituire a noului Consiliu Judeţean a fost convocată pentru a doua oară şi, deşi de această dată a existat cvorumul necesar desfăşurării lucrărilor, de pe ordinea de zi a fost eliminat punctul privind alegerea vicepreşedinţilor (cu voturile a 29, din cei 34 de consilieri prezenţi).
Aşadar, negocierile dintre PC şi PNL încă nu au decis vicepreşedintele ACD.
Eugen Durbacă susţ