Foto: Jurnalul foto Statul nu a reuşit să convingă FMI să scoată de pe lista companiilor care vor avea manageri privaţi companiile mari, strategice, pe care nu dorea să le lase din mână.
Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Romgaz, CFR şi CFR Călători au fost companiile pentru care Guvernul a tras cu dinţii să rămână sub management de stat. Nu a reuşit decât să amâne pentru anul viitor această schimbare de management. Politicienii pierd prin această măsură cele mai grase „vaci de muls” din economie, ştiut fiind că societăţile de stat au semnat contracte păguboase ani la rând, sub influenţă politică.
Alte nouă companii ale statului vor avea în acest an manageri privaţi, conform ultimei scrisori de intenţie obţinută de Mediafax. Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim sunt primele companii care vor schimba şefii de la stat cu unii privaţi.
Discuţiile privind lista cu companiile care vor avea management privat au fost foarte complicate.
Ministerul Economiei a propus o listă de şapte companii, respectiv Compania Naţională a Huilei, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Elcen, Hidroelectrica, Electrica Furnizare, Romaero şi Oltchim, potrivit unor surse. Dintre aceste companii, doar Hidroelectrica şi Oltchim se află şi pe lista de propuneri a FMI.
Celelate companii pentru care instituţia financiară internaţională a propus management privat sunt Nuclearelectrica, Transgaz, Romarm, Romgaz şi Transelectrica, au arătat sursele.
Adică tocmai companiile foarte importante, pe care guvernul român ar fi preferat să le ţină cu manageri autohtoni, numiţi, de cele mai multe ori, după criterii politice.
Managerii privaţi ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de eur