Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moody’s, îngrijorată de imixtiunea politicului în economie

Publicat in Puterea, marți 1 octombrie 2013 ·

Experți ai agenției de rating Moody’s au venit, la începutul acestei săptămâni, la București, pentru a pregăti raportul anual de evaluare a României (faimosul rating de țară). Sursele Bursei Zvonurilor au dezvăluit că, în cadrul discuțiilor privind evoluțiile economice, experții Moody’s și-au exprimat îngrijorarea asupra intervenției politicului în chestiuni legate de funcționarea economiei.

Principala critică a făcut referire la modul în care s-a desfășurat, în ultimii ani, procesul de acordare a dreptului de exploatare pentru compania Roșia Montană Gold Corporation, mai exact la întârzierea nepermis de lungă a acordării acestui drept, după ce compania obținuse licența din partea statului român. În același timp, reprezentanții agenției de rating au criticat imixtiunea politicienilor în procesul de privatizare a companiei de stat CFR Marfă. Aceștia au făcut referire directă la declarațiile, din ultima perioadă, ale președintelui Traian Băsescu, potrivit cărora Grupul Feroviar Român, care a câștigat licitația privind achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la CFR Marfă, nu dispune de lichidități pentru a plăti acțiunile (aproximativ 200 de milioane de euro). Experții Moody’s consideră că astfel de „antepronunțări” afectează credibilitatea mediului investițional. Potrivit raportului Moody’s din 2012, România are ratingul Baa3, care este ultimul recomandat investitorilor cu perspectivă stabilă.

Politică la genunchiul broaştei

Băieţii din USL transferă meciul politic în instituţiile statului şi reuşesc, mai nou, să bage şi Ministerul de Interne în această mizerie. Oamenii ministrului liberal Radu Stroe s-au trezit să dea un comunicat prin care anunţă că nu sunt de acord cu proiectul descentralizării agitat de pesedistul Liviu Dragnea, deşi proiectul respectiv nici măcar nu e asumat de Guvern. Adică se antepronunţă, cum ar veni. În schim

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 54 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°