În "competiţie" cu litoralul bulgăresc şi cu criza, turismul românesc la Marea Neagră nu mai e ce a fost. Nici măcar clasicile restaurante cu autoservire - unde şirurile lungi de clienţi acţionau asupra tăvilor de metal sau de plastic în stilul caracteristic, ce avea să ducă chiar la apariţia unei sintagme de renume: "la împinge tava" - nu îţi mai creează acel sentiment de déjŕ-vu estival. Aşa cum nici vânzătorii ambulanţi de "porumb fieert, poruuuuuumb" ori de plăcinte calde, sucuri şi beri reci - reci pe cât se poate, pe căldura asta subtropicală - par să nu mai fie cei din verile de-anţărţ.
Dată fiind starea asta de lucruri, restauratorul de pe Litoral trebuie să vină dinaintea turistului cu provocări şi surprize. Ne-a spus-o asta Elena Lupaşcu, bucătăreasa şefă de la Taverna Piraţilor din Mangalia, situată nu departe de portul turistic, "locantă" tradiţională, unde pătrundem cu gândul la piraţii care atacaseră odinioară goeleta "Speranţa" a lui Anton Lupan şi a lui Radu Tudoran...
Sau mai bine zis, goeleta lui Mihu, Haralamb, Gherasim, Ieremia ori a straşnicului bucătar Ismail, corabia din film despre care Gabriel Comloşanu, comandor în rezervă şi director al Cercului Militar din Mangalia, îşi amintea cum a văzut-o, în copilărie, atacată de piraţi la... Port-Said. E inutil să vă spun că, spre deosebire de telenovelele de azi ale căror exterioare se filmează te miri pe unde prin lume, la mijlocul anilor '70 "Speranţa" nu s-a îndepărtat prea mult de ţărmul românesc al Mării Negre, iar Mangalia a fost una dintre locaţiile turnării filmului.
PEŞTI PENTRU LUPI DE MARE
Dar să ne întoarcem la piraţii de azi şi la buatele Elenei Lupaşcu. "Ca oricăror lupi de mare, şi piraţilor noştri le plac în primul rând bucatele din peşte. De aceea vom avea întotdeauna peşte proaspăt - oceanic sau de apă dulce -, pe care îl gătim prăjit sau
