Doi angajaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Gorj, între care soţia adjunctului şefului Poliţiei Gorj, au fost răniţi, joi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism condus de fiica unui poliţist, care obţinuse permisul auto de câteva zile.
Accidentul a avut loc în comuna Bâlteni, într-o curbă, unde o tânără în vârstă de 19 ani, fiica unui poliţist din Gorj, a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit un alt autoturism care aparţine DGA şi în care se aflau doi angajaţi ai acestei instituţii.
În urma impactului au fost răniţi cei doi angajaţi ai DGA - un bărbat şi o femeie, care este soţia lui Daniel Fesanu, adjunctul şefului Poliţiei Gorj.
De asemenea, a fost rănită şi tânăra care a provocat accidentul. Aceasta este fiica unui poliţist din Gorj şi obţinuse permisul de conducere în urmă cu câteva zile.
La faţa locului au ajuns trei ambulanţe, cei trei răniţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.
Gigi Ciuncanu, corespondenti@mediafax.ro
Doi angajaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Gorj, între care soţia adjunctului şefului Poliţiei Gorj, au fost răniţi, joi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism condus de fiica unui poliţist, care obţinuse permisul auto de câteva zile.
Accidentul a avut loc în comuna Bâlteni, într-o curbă, unde o tânără în vârstă de 19 ani, fiica unui poliţist din Gorj, a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit un alt autoturism care aparţine DGA şi în care se aflau doi angajaţi ai acestei instituţii.
În urma impactului au fost răniţi cei doi angajaţi ai DGA - un bărbat şi o femeie, care este soţia lui Daniel Fesanu, adjunctul şefului Poliţiei Gorj.
De asemenea, a fost rănită şi tânăra care a provocat accidentul. Aceasta este fiica unui poliţist din Gorj şi obţinuse permisul de conducere în u