Curtat de Dinamo, Ciprian Tătăruşanu (22 de ani) spune că ar accepta oferta “cîinilor” numai dacă îl va înlocui pe Bogdan Lobonţ.
– Ciprian, Dinamo se interesează de tine, vei accepta oferta “cîinilor”?
– Pe mine nu m-a anunţat nimeni, tot ce ştiu este din presă. Ştiţi cum e, noi, fotbaliştii, aflăm ultimii!Dinamo e un club important, care trage mereu la titlu şi evoluează în cupele europene, deci ar fi bine pentru mine să ajung acolo. Dar dacă mă vrea cineva, trebuie să mă şi cumpere, nu?
– Înseamnă că ţi-ai dori să joci în Ştefan cel Mare?
– Mi-ar plăcea să evoluez în străinătate, dar, dacă nu se va putea, mi-ar plăcea la Dinamo. Depinde şi de oferta pe care mi-o fac, nu plec în orice condiţii. Nu mă duc să stau pe bancă doar fiindcă este Dinamo!
– Eşti văzut drept principalul înlocuitor al lui Lobonţ...
– De vreo doi ani se tot spune că pleacă ba Lobby, ba Coman şi că eu mă duc la Dinamo sau la Rapid. Dar ei tot nu se mai transferă. Să se ducă şi ei la mai bine şi să lase locul altora! Sînt doi portari valoroşi, care cu siguranţă se află în atenţia echipelor de afară. Oricum, sînt onorat să fiu comparat cu ei. Fiind tînăr, mă uit la toţi portarii şi încerc să iau ce e mai bun de la ei.
– În urmă cu doi ani te-ai antrenat cu Dinamo, dar ai ajuns la Bistriţa. De ce?
– Domnul Rednic m-a vrut, m-a adus să mă antrenez în Ştefan cel Mare, dar nu am rămas. Nu am înţeles ce s-a întîmplat, probabil că alţii n-au dorit să mă păstreze. Asta e, acum dacă mă vor, trebuie să plătească mai mult pe mine!
– Te gîndeşti la echipa naţională, sînt şanse să fii cel de-al treilea portar la Euro?
– (rîde cu poftă) Locul trei nu se mai pune!Glumesc, ar fi bine să mă cheme! Ce-o vrea Dumnezeu! De fapt, ce-o vrea domnul Piţurcă! N-aş fi dezamăgit dacă nu voi fi prezent la Euro, sînt tînăr, a