Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri de veci, arme şi câştiguri la Loterie. Ce au trecut judecătorii în declaraţiile de avere

Publicat in Romania Libera, vineri 13 septembrie 2013 ·

Locuri de veci, brăţări cu diamante, bibelouri de porţelan, arme, televizoare şi câştiguri la jocuri ale Loteriei sunt menţionate în unele declaraţii de avere ale judecătorilor de la ICCJ şi de la instanţele bucureştene, pe lângă proprietăţi imobiliare şi bani depuşi la bănci, relatează Mediafax.

Pe lângă terenuri, case, conturi în bancă şi venituri din salarii, unii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Capitalei au trecut în declaraţiile de avere şi bunuri cu caracter oarecum inedit.

În documentul depus în iunie 2012, judecătorul Tudorel Gheorghe Zgondea, de la Tribunalului Bucureşti, şi-a trecut la rubrica clădiri două locuri de veci în Capitală. Unul dintre acesta, de 6,3 metri pătraţi, a fost cumpărat de magistrat în 2008, iar celălalt, de doi metri pătraţi, aflat tot în Bucureşti, a fost moştenit în 2009.

Bibelouri, plasme şi brăţări cu diamante

Bibelouri, brăţări cu diamante şi un televizor figurează în declaraţia de avere a judecătoarei Rodica Aida Popa, actualul vicepreşedinte al ICCJ. Aceasta a mai menţionat că are patru bibelouri - figurine, păsări, animale -, în valoare de 5.406 euro.

Tot Rodica Aida Popa a trecut în declaraţia de avere un ceas de aur, bijuterii Chopard, Cacharel, brăţări şi inel cu diamante albe şi negre şi alte bijuterii în valoare de peste 23.000 de euro. În declaraţia de avere, judecătoarea a mai trecut o cameră video, patru televizoare, căşti, cuptor de pâine şi ochelari Panasonic.

Printre veniturile obţinute de judecătorul Petrică Arbănaş de la Curtea de Apel Bucureşti se numără şi cele obţinute din premii şi jocuri de noroc. Astfel, în declaraţia de avere din 5 ianuarie 2011, magistratul menţionează că a câştigat 1.400 de lei la jocul "Noroc", iar în cea din 30 mai 2012, că a obţinut, tot la "Noroc" şi la "5 din 40", suma de 322,07 lei.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°