Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce şi-a pus Samson ştreangul de gât?

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 10 octombrie 2011 ·

Un revoluţionar omorât de sistemul în care se afundase. La această concluzie au ajuns procurorii după ce început ancheta în cazul lui Nicolae Samson, revoluţionarul braşovean care şi-a pus ştreangul la gât vineri, într-o hală de lângă discoteca Hacienda. După primele indicii, Samson ar fi fost apăsat de ilegalităţile comise în calitatea câştigată după participarea la Revoluţia din 1989. Samson era învinuit că l-ar fi ajutat pe Constantin Grancea să obţină un certificat de revoluţionar asupra căruia existau suspiciuni de fals. Grancea Constantin are deja dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov de anul trecut, fiind învinuit în urma unor percheziţii desfăşurate anul trecut la sediul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor „Braşov Decembrie 1989”. Samson ar fi fost anchetat şi el în acest dosar, iar zilele trecute trebuia să se reprezinte la audieri.

Membru de bază al „Braşov Decembrie 1989”, Samson a fost omagiat de colegii lui, care pun sinuciderea pe seama presiunii la care sunt supuşi revoluţionarii, în această perioadă. „Cred că există semne de întrebare în privinţa morţii sale. Nu s-a plâns niciodată de nimic, pentru că era un om puternic. Acum câteva zile am vorbit cu el la telefon şi totul părea foarte normal. Din comportamentul său nu a rezultat că ar putea recurge la un asemenea gest. Însă în urmă cu ceva vreme mi-a spus că se simte ameninţat şi că îşi simte viaţa în pericol”, a spus Dorin Lazăr Maior, preşedintele Asociaţiei „Braşov Decembrie '89“. Un revoluţionar omorât de sistemul în care se afundase. La această concluzie au ajuns procurorii după ce început ancheta în cazul lui Nicolae Samson, revoluţionarul braşovean care şi-a pus ştreangul la gât vineri, într-o hală de lângă discoteca Hacienda. După primele indicii, Samson ar fi fost apăsat de ilegalităţile comise în calitatea câştigată după participarea la Revoluţia din 1989. Sams

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 30 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°