Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATENȚIE șoferi! Crește monitorizarea video pentru cei care circulă fără rovinietă

Publicat in Capital, luni 28 octombrie 2013 ·

Compania de Drumuri a anunțat că vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 18 noi camere de monitorizare video ce vor detecta autovehiculele care circulă fără rovinietă, începând de luni (28 octombrie).

Până în acest moment în reţeaua rutieră naţională se aflau în funcţiune 24 de puncte de control (10 fixe, 14 mobile). ”Prin adăugarea celor 18 vom crește cu 75% gradul de control al autovehiculelor din trafic. În perioada următoare, până în toamna anului 2014, vor mai fi instalate înca 45 de camere, ceea ce înseamnă creşterea şi întărirea sistemului de supraveghere cu aproape 100 %”, au spus reprezentanții companiei.

Potrivit lor, în urma amplasării celor 24 de camere, în anul 2010, s-a simţit o creştere sensibilă a veniturilor din taxa de rovinietă. Totodată, instalarea celor 63 de noi camere va duce la o creştere considerabila a veniturilor rezultate din această taxă. ”Numărul mai mare de puncte de control generează creşterea gradului de plăţi voluntare a rovinietei cu un procent de minim 25 %.

Camerele au fost amplasate strategic, în puncte care nu pot fi ocolite de şoferi, iar pe timpul nopţii, sistemele de supraveghere vor detecta plăcuţele maşinilor şi în infraroşu”, susțin reprezentanții companiei.

Pe şoselele din România sunt amplasate posturi de control dotate cu camere de luat vederi, care recunosc numerele de înmatriculare ale maşinilor de la o distanţă de 20 de metri. Numărul de înmatriculare al autoturismului este verificat în baza de date şi în cazul în care nu a fost platită rovinieta proprietarul maşinii va fi amendat.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia este marea câştigătoare a Eurovision 2024. Cum arată clasamentul integral

Ziarul Financiar acum 34 minute
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia. Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul răzb

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum o ora
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 3 ore
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 2 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Patru mesaje RO-ALERT privind prezenţa unor urşi, în judeţul Harghita, într-o singură zi

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din judeţul Harghita au emis, sâmbătă, în mai puţin de 24 de ore, patru mesaje RO-ALERT prin care populaţia din patru localităţi a fost avertizată cu privire la apariţia unor urşi.

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°