Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seitan: Diferentierea alocatiilor pentru copii nu inseamna discriminare

Publicat in Ziare.com, vineri 19 februarie 2010 ·

Mihai Seitan, ministrul Muncii, nu crede ca plata alocatiei copiilor in functie de veniturile familiilor reprezinta o discriminare.

"Daca necesitatea nu exista, nu exista nici nevoia unui sprijin. Nu inseamna ca se creeaza o discriminare", a declarat, la TV Ziare.com, ministrul Muncii.

Deocamdata, nimeni nu stie, se pare, ce include exact proiectul de lege. De altfel, nici ministrul Muncii nu a raspuns clar la intrebarile privind sumele care vor fi acordate copiiilor, acesta spunand doar ca aceia ale caror familii au venituri mici, vor primi mai multi bani, iar cei cu venituri mari, vor primi mai putini.

De asemenea, va exista o categorie de copii care nu vor primi niciun ban de la stat, in cazul in care parintii lor au venituri deosebit de mari.

"Dorim sa avem un plafon foarte mare, de la el in sus urmand sa nu se mai acorde alocatie, pentru cei care au zeci, sute de mii de euro lunar, care n-au nevoie de 50 de lei, pentru a asigura copiilor tot ce au nevoie", a explicat Seitan.

Potrivit spuselor sale, diferentierea alocatiilor in functie de venitul parintilor se practica in mai multe tari.

Seitan: Copiii din familii instarite nu vor mai primi alocatii de la stat

De altfel, el sustine ca multe persoane din Romania si-au anuntat dorinta de a renunta la acest drept al copiilor, "pentru ca li se pare imoral".

"Noi nu luam de la bogati si dam la saraci. Este vorba de un buget al statului, care se acorda conform Declaratiei Universale a Drepturilor Copilului si a recomandarilor europene, intr-o forma prin care sa sprijinim familiile cu venituri mici", a spus Seitan.

In plus, ministrul spune ca nu se incalca niciun drept, avand in vedere ca dreptul constitutional al copilului este sa primeasca alocatii.

Totusi, s-a contrazis singur, avand in vedere ca nu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 49 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°